Craciunul, acea perioada din an cand totul merge naspa

E din nou Craciun. Sau, mai bine zis, a fost. Din fericire. Pentru ca de la un timp, Craciunul a devenit oarecum insuportabil. Cu toate ca acum cativa ani era sarbatoarea mea favorita. Imi placea Craciunul. Venea tipu' ala pe care il asteptam un an intreg ca sa imi aduca tot ceea ce pofteam. Era vorba de suspans, de trairi intense, desi stiam ca, la fel ca in fiecare an, o sa vina un batran in rosu care sa imi dea darurile mult ravnite, doar pentru ca stau la el in poala (vorba lu' Teo din reclama).

Acum, ca s-a disipat acea aura de mister, Craciunul incepe sa isi arate partile neplacute, adica de-a dreptul nasoale. De ajun, conform traditiei, mama sta si gateste o zi intreaga si vrea ca totul sa mearga perfect la venirea musafirilor. Eu si sora-mea suntem insarcinati sa facem casa luna si, spre deosebire de alte vremuri mai bune, nu mai pot sa o fraieresc sa curete ea mai mult, adica mult mai mult, de fapt cam totul. Dupa care trecem la impodobit bradul. Desi eu sunt constient ca asta e doar o munca in plus si, in final, tot ca o lesinatura o sa arate. Si mai stiu si ca peste 2 saptamani tot eu o sa dau cu aspiratorul sa curat covorul de ace. Si mai stiu ca tot eu o sa ma car cu el la tomberon, cand nu o sa mai fie folositor.

Pana la urma, Ajunul trece si Craciunul ne bate in poarta. Vine matusa-mea, sa petrecem sarbatorile in familie. Si toate se deruleaza conform asteptarilor, adica oribil:

ora 13: ma trezesc (pana aici totul e ok)

ora 14: mananc (hai, ca parca nu e asa de rau)

ora 15: soseste matusa (Craciunul nu incepe inca sa isi arate coltii, dar nu va lasati pacaliti)

orele 15-21: ma cert cu sora-mea intr-una, pentru ca se poarta ca un pici mic si nesuferit si nu pot sa o bat, ca de, Craciun, invitati, mame furioase, etc.

ora 21: mama isi face o prima aparitie in camera, spunand sa nu ne mai certam si reprosandu-mi ca eu sunt mai mare si ma comport ca un imbecil. Eu arunc vina pe sora-mea, care, de altfel, si era de vina. Mama zice ca nu o intereseaza cine e de vina, ea vrea liniste. Eu spun ca e datoria ei sa o intereseze ca sora-mea ma calca pe nervi. In cele din urma, pleaca.

ora 21:05: mama intra a doua oara in camera. Ea spune ca a cerut liniste si ca sunt musafiri de fata. Eu ii zic sa nu se mai uite asa la mine si sa o ia la cearta pe sora-mea, careia as fi dat orice sa ii palesc vreo doua sa ma tina minte. Ea imi toarna aceeasi placa pe care o aud de 10 ani ca eu sunt mai mare. Din nou, pleaca, lasand totul in coada de peste.

ora 21:07: mama intra a treia oara in camera, de data asta discret, si imi spune sa vin la bucatarie, sa vorbim in particular. Eu vin. Urmeaza o cearta, ea reprosandu-mi ca ne facem de ras, iar eu intreband-o insistand de ce ma cheama pe mine. La auzul acestei intrebari, in cele din urma se enerveaza groaznic, dar pana la urma se infraneaza miraculos si imi spune sa plec, ca nu are cu cine discuta.

orele 21-23: eu si sora-mea suntem la cutite, iar focul arde mocnit.

ora 23: intr-un moment din ala filozofic (e clar ca s-a uitat la prea multe filme) sora-mea se apuca sa scrie pe hartie ceea ce chipurile vrea sa fie o scrisoare catre Mos Craciun (desi Mos Craciun a venit aseara, dar numai asa, sa ma enerveze) in care scrie ca are o dorinta, ca Mosul sa o ajute intr-o privinta: "Alex a innebunit". Dupa ce scrie toate astea, spune "asta trebuie sa o ascund, sa nu o vada nimeni" dupa care, bineinteles, o pune pe masa, in fata mea. Aici am gresit, am fost ispitit, am picat in plasa ei si am citit. Am intrebat-o, cum era si firesc, de ce dracului crede ca am innebunit. Ea incepe sa faca scandal, chipurile sa ii dau lista, ca de ce i-am luat-o. Mama aude si intra in camera, spunand ca nu se mai poate asa, ca sunt chiar nesimtit etc. Eu ma cert cu ea de-a dreptul violent, cu racnete si de o parte si de alta, incercand sa ii explic cat de DIABOLICA e sora-mea si cat mi-as dori sa ii indes scrisoarea aia pe gat. Ea spune ca eu chiar nu inteleg ca nu e momentul si ca nu o intereseaza si imi reproseaza ca iar am enervat-o si a inceput sa faca scandal din cauza mea. In clipa urmatoare, cand ii pun iar vesnica intrebare "De ce presupui iar ca eu sunt de vina si ma iei la boscorodit tot pe mine???" imi spune sa merg la bucatarie, pentru a doua oara in seara asta.

orele 23-23:15: ma cert groaznic cu mama la bucatarie, ea spunand ca e normal ca sora-mea sa aiba parte de tratament preferential, ca ea e mai mica (am si cautat pe net, toti psihologii spun ca lucrul asta e o problema mare intr-o familie, dar ea nu intelege). Bineinteles, in lipsa de argumente, eu repetand la nesfarsit aceeasi intrebare, mama recurge la metoda perfecta de a ma facea sa tac, aceea pe care o uram cu totii la fel de mult: "Ei bine, vrei sa fii tratat ca sora-ta, la 11 ani! Asa va fi! Sora-ta sta intotdeauna acasa. PA REVELION, PA BILIARD, PA ORAS! OMG! Desigur, a trebuit sa tac. In acel moment, la locul faptei apare si sora-mea plangand. Eu ii spun: "Tu ce mai cauti aici? Iar ai venit sa faci pe mata (adica matza=pisica) fandosita si sa scapi basma curata?" La care ea, printre suspine: "Nu, eu doar am venit sa iti cer iertare" (Pentru oricine, asta inseamna da; pentru mama, a insemnat: "Vezi! De ce o judeci inainte sa afli ce vrea?") Normal, m-a apucat criza de nervi. Si, ca de fiecare data, intr-un astfel de moment, cineva apare neinspirat. De aceasta data, matusa-mea. Moment in care atacurile asupra mea au inceput sa vina din doua parti, tandemul mama-matusa. Plin de draci, dar cu o figura calma, m-am tirat usor din incapere, m-am imbracat in pijama si am zis ca ma culc, ca m-am saturat de Craciunul asta, pentru mine absolut infect ca si desfasurare a ostilitatilor.

Acum, stau si scriu pe blog, la fel de nervos. Doamne, daca ar sti ai mei cat de demonica e sora-mea si cum ma sapa asa, pentru propria ei distractie! Cred ca i-ar fi placut sa traiasca in Roma antica, sa vada gladiatori sfartecati de lei. O detest din tot sufletul. Mai am 3 ani si plec la facultate. Poate atunci scap. Desi toti ma iau cu texte gen "ehei, atunci sa vezi ce dor o sa iti fie..."

P.S. Ah, cata miselie, ce i-as arata eu sora-mii ce inseamna lege si dreptate, da' asa bine, nu gluma. Cu ce talhar traiesc in casa.
P.P.S. Scuzati eventualele greseli gramaticale sau de exprimare, dar textul asta a fost scris la nervi si nu am de gand sa stau acum sa il recitesc si sa ii gasesc nod in papura. Oricum, puteti sa il intelegeti si cu 2-3 eventuale scapari de limbaj.
P.P.P.S. Sper ca voi ati avut un Merry Christmas, ca eu, ba.

5 reguli si lucruri de stiut in utilizarea acestui blog

1. Eu sunt ala din stanga.
2. Scopul pe care vreau sa il ating prin postarile mele este sa fac cat mai multi dusmani, pentru ca valoarea creste direct proportional cu numarul de dusmani.
3. Am cativa abonati pe care ii mentionez destul de des, chiar daca zic de bine sau de rau:
-Shadow, colegul meu binevoitor;
-Profu' de romana, prof de romana;
-Sora mea, membrul enervant al familiei;
-Eu;
-Cititoare hcc-iste, niste colege de clasa si nu numai;
P.S. 99% din restul numelor de fata prezente pe blogul meu sunt persoane neplacute (tocilare, filozoafe, tocilare filozoafe etc.).
4. Shadow e ala din dreapta.
5. DACA CITITI POSTARILE, LASATI SI VOI CATE UN COMENTARIU, CA SA IMI DAU SEAMA :) Am scris asta cu majuscule, ca sa se sesizeze lumea. Totusi, in comentariu, ar fi bine sa nu folositi urmatoarele cuvinte si sintagme:
-parti anatomice cu conotatii obscene;
-boule, nu mai scrie ca ma plictisesti;
-ba, jegule, mars acasa si lasa-ne;
-expresii care incep cu "sa ma..." spre exemplu: "sa ma suni cand ajungi acasa" :) sau contin verbe la conditional-optativ "ex. juca-m-as, vorbi-ti-as, manca-mi-ar etc.;
-orice incepe cu f, in afara de ficus, feriga si foame;
-IMPORTANT! NU folositi termeni din biologie: cromozom, reticul endoplasmatic, diriga, poikiloterm. Si da, stiu ca "Allium Cepa" are 2n=16 cromozomi, numai ca nu prea stiu cum arata, daca nu are in fata o eticheta mare pe care scrie "CEAPA: 2 lei kilu'".

Fac urat, ha

Scriu urmatoarele randuri cu gandul sa fac urat. Sau cel putin sa va destainui cum am de gand sa fac urat. In orice caz, se cuvine sa incep prin a va spune de ce am de gand sa fac urat.

Respectabilul meu profesor de romana m-a insarcinat (Shadow, daca te gandesti la prostii, o sa iti torn iar placa cu cavitatile), sub cumplita amenintare a unui 4 (Oh, God, don't kill Kenny!) sa completez in aceasta vacanta un caiet de tip 1, adica din ala de piciomani ticniti, din 2 motive:

1. Ca sa imi indrept scrisul (aha, sa inteleg ca domnia voastra nu-l vede pe Edi, asa este?)
2. Ca sa aiba de cine rade (ohooo, aici o sa rad eu, da' numai asa, de sanchi, ca stiti ca sunt un adolescent rebel si razvratit)

Asa ca m-am hotarat sa schitez un plan de razbunare, pornit dintr-o lacuna a domnului prof. Schema planului este urmatoarea:

PLAN DE RAZBUNARE

made by Je

1. Tema: Razbunarea (logic, daaa)

2. Tehnica de abordare: Voi adopta un sistem de joc 4-4-2, pe flancuri, prin gambitul nebunului (cuvantul "nebunului" nu are nici o conotatie: hmm, sau sa zic denotatie? ha) (nu, de fapt, nebunului are o conotatie: de ce sa ma ascund dupa unghii?) caracterizat de deschiderea: "O, asa deci? Ba tu!" numai ca, tinta fiind un respectabil profesor, m-am decis sa o adaptez un pic: "O, asa deci? Ba dumneavoastra!" totusi, la naiba, am cei 7 ani de acasa, ha.

3. Expozitiunea (timp si spatiu): Timpul in care actiunea se petrece este timpul viitor, in acest moment. Atunci cand firul narativ va incepe sa curga, timpul va fi prezent, urmand ca, o data cu abominabila finalitate, sa devina trecut. Spatiul nu este bine precizat, dar, la o examinare mai atenta, constatam ca totul se desfasoara intre peretii camerei autorului, mai pe scurt ete-acilea.

4. Intriga (de fapt e mai multe: ha, v-am scris un dezacord, sa va zvarcoliti la noapte cuprins de fiorii reci ai impactului cu greselile gramaticale):
-distinsul domn a mentionat ca trebuie complectat (ha, inca o greseala) un caiet de tip 1: nu a mentionat insa daca nu pot fi rupte foi din el (ha, o sa rup foi din el)
-distinsul domn a precizat ca nu conteaza continutul, il pot umple cu ce vrea musculatura mea (ha, asta e baza planului meu diabolic)
-distinsul domn...nu, decat astea 2, pur si simplu am simtit nevoia sa mai spun o data, taios (si vorba mi-e tunet, rasufletul ger) "distinsul domn".

5. ha, Desfasurarea actiunii:

Caietul va fi completat astfel:

-primele pagini: o frumoasa introducere despre cum urasc romana, subiectele de la teza, faptul ca se da 10 oricui toceste maretele idei din caiet + bonus special (ca-i superoferta) constand in orice imi mai vine in minte
-urmatoarele pagini: transcrierea integrala a textului "Cei patru purcelusi" scris de un mare clasic in viata, Ion Creion
-paginile ce vin dupa urmatoarele pagini: o analiza stilistica a textului si o intrebare pentru domnul profesor in legatura cu o neclaritate a mea: cuvantul "balega" din expresia "eu sunt balega din drum a vacii sacre" are sens conotativ sau denotativ? (ha...)
-ultimele pagini: le rup, mancale-ar purecii.

6. Punctul culminant: Are loc in momentul in care, cu o privire plina de satisfactie, ii voi tranti caietul pe masa, si ii voi spune: "Lectura placuta". (nota: aici ma mai gandesc, initial voiam sa spun "Asta la vista baby": totusi, daca va vin si alte idei, mi le puteti comunica)

Hopa, tocmai mi-a mai venit o idee: ce ziceti de "Ciment"?

7. Deznodamantul: God knows, as da un 4 si zile de la mine, ca sa il vad cuprins de spasmele finei mele ironii (ha, pai ce, eu nu pot sa fiu fin si ironic?)

8. Bibliografie: "In mintea mea bolnava, vol. 1 si 2" de Je. Editura Je, 2009, Romania.

Gata planul, ha. Astept pareri.

Intai, Decembrie, O, Buga, zombi. Alice in...fund.

Doar nu credeati ca sunt asa de denaturat incat sa nu celebrez ziua noastra, a tuturor romanilor, printr-o postare pe blog. Sunt un bun patriot si, ca orice alt bun patriot, sarbatoresc prima zi de iarna cu mici. Cu mustar. De vita. De la Kaufland. La naiba, sa ne bucuram! E ziua mea, a ta, a ta, a ta, a ta, a ta, ba, daca ma gandesc mai bine, si a mea.

Apartenenta la aceasta tarisoara ne ofera atatea motive de mandrie! Ne falim cu cei mai importanti romani in viata: cu mine, cu Bute, cu Becali, si de ce nu, chiar cu mine. Suntem fericiti ca, platind, ca buni contribuabili, taxe si impozite, punem osul la reusitele maretilor nostri conducatori: ..., etc. Rememoram, prin paradele cu tenta comunista, momentele de glorie ale patriei noastre: luptele daco-romane, bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz, Marea Unire, Cealalanta Unire. Intreaga lume sarbatoreste existenta noastra. In Italia se va inaugura, in cinstea romanilor, un nou sistem de vize, prin care niciun conational nu va putea trece granita fara cateva acte comune: buletinul, certificatul de nastere, carnetul de elev, cartea de alegator, certificatul de proprietate, fisa de lectura de la biblioteca, facturile pe ultimul an la lumina, intretinere, cablu si internet, arborele genealogic, abonamentul la ziar, certificatul de inmatriculare a masinii, precum si dovada reviziei tehnice, bonul fiscal corespunzator ultimei vizite la magazinul de cartofi din piata si, nu in ultimul rand, permisul de conducere si diploma de absolvire a liceului. La multi ani, Romania!

Ieri am fost la Oboga (variantele O Boga, Obuga si O Buga sunt permise) insotit de coechipierii mei Edi si Shadow. Am cunoscut un domn foarte simpatic, un celebru olar, care avea mai multe diplome decat am eu hartie igienica in casa la momentul actual, pe nume Ciungulescu Marin. Din motive de lungime a cuvintelor, il vom denumi pe parcursul acestui paragraf Domnul Olar. Asadar, D-l Olar ne-a prezentat intregul dosar cu realizarile pe plan intern si international ale lui si elevilor de la Clubul Copiilor Bals pe care ii coordoneaza. Foarte simpatic si jovial, el ne-a deschis portile atelierului sau, unde am vazut multe vase si foarte multe alte chestii, unele pe care le cunosteam (gen roata olarului) si altele ale caror nume le-am aflat in urma interviului superb realizat cu dansul (gen nu mai stiu exact, dar o sa vad filmarea si o sa va spun). Totodata, am avut norocul sa fim martorii unei asa-zise "meditatii" realizate de dansul in compania unei eleve surdo-mute din Craiova, plina de talent si de pasiune pentru aceasta frumoasa indeletnicire traditionala. Cu alte cuvinte, am ramas impresionat de simplitatea D-lui Olar, ale carui haine, incluzand cusma de pe cap si lenjeria intima, nu cred ca valorau impreuna mai mult de 20 de RON, mai ales pe criza asta. M-a enervat insa drumul spre Oboga (O Boga, Obuga, O Buga) pe care, bineinteles, autoritatile au avut grija sa il semnalizeze cu indicatoare mari si invizibile, astfel incat am ajuns pe niste coclauri care nu stiam ca exista, undeva la circa 10 km de Bals, de unde ne-am intors spre oras si am aflat traseul corect de la o pitoreasca sateanca aflata calare pe o vaca.

Ultimul eveniment notabil al saptamanii il constituie prima mea vizita la Teatrul din Caracal, si, totodata, prima piesa de teatru adevarata (nu Capra cu trei iezi, nu Danila Prepeleac, nu Alba ca Zapada si altele de acest gen) la care am asistat. Desi credeam ca ma voi plictisi teribil o ora jumatate, mai ales dupa ce am aflat ca nu avem voie cu mancare in sala (ceea ce mi se pare o crima impotriva umanitatii) si as fi dat orice, chiar si biletul meu, contra sumei de 15 RON cu care a fost achizitionat, pentru a ramane acasa si a mai ucide niscaiva zombi plantand peashootere si cherry-bombe, asteptarile mi-au fost contrazise si am fost placut surprins sa ma delectez cu reprezentatia celor 4 actori. Ce-i drept, piesa a fost fluctuanta, am admirat 2-3 parti geniale, pentru ca pe final sa ma satur si mintea sa imi umble iar la zombi. Deznodamantul nu a fost tocmai potrivit, adica a fost groaznic de naspa, in sensul in care a stricat tot ceea ce fusese cladit cu grija in aproape o ora si jumatate de efort sustinut pe scena. Totusi, sunt sigur ca la urmatoarea ocazie de a procura un bilet, nu voi ezita si imi voi alunga zombii din minte. Sper.

La multi ani romani! Mandriti-va cu voi! Mandriti-va cu mine!

P.S. Aceasta postare este un pamflet si trebuie tratata ca atare. Sunt doar 2 aspecte adevarate in tot ceea ce am spus:
1. Evenimentele si ideile expuse
2. Fragmentele in care eu sunt prezentat ca fiind un zeu, fala a Romaniei, fecioara intre sfinti si luna intre stele.
P.P.S. Nu am alice in fund.

O sa mor. Ne vedem maine.

Nu am nici o idee de introducere, asa ca va las sa alegeti voi dintre urmatoarele 2 variante:

1. Dedic acest titlu tuturor dusmanilor mei care ravneste la banii si valoarea mea, da sa stiti voi mo ca si de acolo, din raiu, tot o sa va bantui, sa moara virusu din mine daca va minte baiatu. (versiune manelista)

2. Ziua de azi a inceput ca oricare alta. M-am trezit. Sper ca ma voi trezi si maine. Deoarece am constatat, cu stupoare, ca am tuse seaca si temperatura medie. Sunt gata sa imi descopar identitatea porcina. Daca totul decurge normal, maine o sa merg la control la spital. Daca nu, naspa.
(versiune imbarligata)

Acum, ca am gatat cu introducerea, o sa va povestesc o zi din sanul familiei unui suspect de gripa porcina. Ingrediente:

-una bucata suspect care face misto punand intrebari despre materialul cosciugului si imaginea in ochii celorlalti
-una bucata mama ingrijorata care nu stie ce sa faca, motiv pentru care nu face nimic
-una bucata sora paranoica, ingrozita de boala, care nici macar nu rosteste "gripa porcina". Din respect pentru ea, o sa numesc aceasta afectiune de acum inainte: "stii-tu-cine" dupa un model de succes.

Asadar, suspectul duce o viata de huzur, intins in pat si sperand sa castige Dinamo Liga Campionilor (la PES, bineinteles - m-au batut macaronarii aia de Inter in semifinale) in timp ce sora isi exaspereaza mama cu intrebari de gen: "O sa fie bine? Promiti? O sa fie bine?" etc. Maine nu merg la scoala si sper ca iubitorul meu coleg de banca o sa imi cumpere si mie belet la miss, urmand ca eu sa ii platesc banii dupa. Daca starea mea vitala nu imi va permite sa il remunerez, atunci sper ca o sa il vanda sau o sa faca rost de partener (putin probabil partenera).

Fie ca rugamintile voastre sa ma vegheze si sa ma apere de cumplitul virus sau bacterie (ca mi-e ca se supara diriga daca gresesc). Sa moara dusmanii mei, nu-mi dau viata pentru ei.

P.S. O sa raman mereu in memoria voastra. Si va rog un lucru: daca, Doamne fereste, dau coltul, sa nu o lasati pe diriga sa vina la inmormantare. Altfel, o sa ma rasucesc si dupa o sa va bantui toata viata, taranilor.

P.P.S. Ne vedem maine.

Adaptare

Imi cer scuze mie in primul rand ca mi-a fost asa de lene sa scriu in ultimele 28 de zile (cu exactitate) si apoi jumatatii mele de sfert de duzina de cititori care, probabil, din greseala (greseala este omeneasca, desi, daca ar fi sa il intreb pe colegul meu Edi, greseala este o soba) au click-uit statusul meu de la messenger si s-au trezit cufundati in lumea imbecilitatii creierului meu inapt.

Acum putin timp am avut o revelatie: pe lumea asta, procesul fundamental de supravietuire este adaptarea. Trebuie sa te adaptezi la tot si toate. Lasa visele, sperantele, iluziile, depresiile, ideile fanteziste, eroii, elefantii roz si alte asemenea lucruri deoparte. Pastreaza filozofia pentru momentul in care vei fi batran si nu vei mai putea juca biliard si fotbal ci vei prefera sa stai pe banca in parc numarand stelele care cad si nu pier. Pune pe foc toate cartile de Eminescu, Cioran, Eliade, nea Creion Filozofescu si alti handicapati. Pentru ca toti acesti tipi au fost, probabil, niste dobitoci care, in loc sa isi traiasca viata care le-a fost daruita, au preferat sa creeze pentru alti emolitici asemenea lor. Ei nu asociaza padurea cu gratare, muzica, fotbal sau povesti de groaza, ci cu susurul raului serpuitor in lumina noptii. Ei nu vad ziua de maine ca pe o noua oportunitate, ci o considera o perla din siragul infinit si infernal al timpului. Iar adeptii lor nu isi petrec week-endul cautand localuri pentru Revelion sau ascultand Fu-la-la cu prietenii, ci dezbat depresia morbida a prozei lui Arghezi in comparatie cu depresia morbida a prozei lui Cioran (by Free Hugs Pharma) sau joaca DOTA si se plang mamelor lor ca sunt hartuiti de societate. Adaptati-va la societate, altfel veti fi pierduti in negura uitarii pe care voi singuri o elogiati atata. Si veti fi protejati de sifilis, nebunie, depresie sau dorinta de a va sinucide. Se recomanda citirea cu atentie a prospectului sau informatiilor de mai sus. Daca apar manifestari neplacute, adresati-va mie sau fratelui surorii mele.

P.S. Oricine imi trimite scrisori de amenintare trebuie neaparat sa le timbreze cu fir rosu de sange, in valoare de 2 RON (20000 ROL) altfel acestea nu vor ajunge la destinatie.

P.P.S. Anumite portiuni din aceasta postare sunt un pamflet si trebuie tratate ca atare. Ideea centrala este, in schimb, cat se poate de reala.

P.P.P.S. Pentru cele 3 cititoare (sper) hcc-ciste ale mele, cu dedicatie speciala: 5.20, 7.60, 6.80.

Noi aventuri in cesta lume

Daca data trecuta am scris fara inspiratie, dar cu obligatie (am facut si o rima), acum chiar simt nevoia sa va impartasesc cateva intamplari care este, si anume, absolut fabuloase. Si, deoarece atunci cand am postat la comanda, am repurtat un urias succes in randul celor 3-4 cititori ai mei, acum probabil ca urmeaza ceva dezastruos, asa ca, daca ati ajuns cu cititul pana aici, e deja prea mult si va sugerez sa dati pe goagle si sa cautati altceva mai bun de facut. Totusi, din respect pentru cutezatorii care indraznesc sa lectureze mai departe, o sa va prezint, lung si pe ocolite, faptele petrecute de la ultima mea publicare.

Incep cu un subiect mai cunoscut in randul a vreo 3 din cei 4 cititori ai mei (sper ca am atatia) si anume faptul ca ni s-a oprit accesul la statia radio din liceu, pe motiv ca unele melodiile emise aveau tenta sexuala. Ceea ce este absolut penal (scuzati expresia) reprezinta faptul ca expresia ce a pus scoala pe jar era "atinge-ma, ia-ma in brate". Probabil ca membrii consiliului au pornit pe urmele CNA-ului, incadrand melodia la "limbaj vulgar si licentios". Privind jumatatea plina a paharului, ma bucur ca melodia nu a cuprins scene de "nuditate fara conotatii sexuale", ca altfel, Guiness World Records scria pe noi. Si ca sa intaresc ideea de nedreptate, voi cita din minunatul meu coleg Shadow, care a spus o vorba mare: "Astia ne opresc muzica pentru o atingere, da' noi am avut de citit pe vacanta povestiri cu popi porno ("Decameronul" pentru necunoscatori) si nu s-a mai sesizat nimeni" (Shadow, sa nu dea dracii sa imi ceri bani pe drepturi de autor, ca ma supar si...sterg citatul).

Mai important pentru mine este ca, in ultima saptamana, am devenit "from hero to zero" in sanul (ups, sper sa nu citeasca vreun profesor, ca uite-acus ma trezesc cenzurat) familiei mele. Si asta, pentru ca am dat dovada de o crasa prostie (Guiness, sunteti pe-aici?) si am dezvaluit taticutului meu drag ca am copiat un exercitiu la lucrare la matematica. In lista de apelative ce mi-au fost adresate, se regasesc "oaie neagra", "rusinea familiei", "mediocrul clasei" precum si "hotul" (bine ca nu infractorul deosebit de periculos). Bineinteles ca, in acest moment, sufar in tacere (asta a fost o ironie-pentru cei care nu ma cunosc, nu sufar in tacere) cu gandul la pata de neimaginat (nu poate fi scoasa nici cu Domestos, nici cu Vanish) adusa de catre mine numelui pana acum nepatat (nu am gasit urme de Vanish-acum le verific pe cele de Domestos) a familiei mele.

De asemenea, saptamana asta, alaturi de colegii mei, am primit o palma de la bunul Dumnezeu. Intamplator, pe un site, am gasit unele poezii ale domnului prof. de romana al clasei noastre. Se intelege ca poeziile au constituit sursa de rasete pentru noi ceva timp, mai ales ca ele contineau expresii precum "eu sunt balega din drum al vacii sacre" si "sunt alchimistul imputit cu dintii gaunosi". Ba, mai mult, atunci cand am aflat ca don' prefesor (ca sa citez dintr-un fost coleg analfabet) va lipsi pentru 2 saptamani din motive medicale, ne-am bucurat, crezand ca vom scapa de orele de romana si ne vom duce und' ne place (acum citez dintr-un viitor popa). Insa niciun rau nu ramane nepedepsit, astfel ca ne-am pricopsit pe cap, intr-o proasta zi de miercuri, pentru 2 ore, cu o alta doamna profesoara, care ne-a intrebat o gramada de chestii pe care, desigur, nu le stiam. Concluzia mea personala a fost ca "Doamna V. este mai plictisitoare decat insasi plictiseala", fraza cu care multa lume a simpatizat. Ceea ce nu stiam a fost ca vineri (adicatelea azi) urma sa vina taifunul (Toma stie), in persoana domnisoarei (nicidecum doamnei) M. Crezandu-ne probabil niste genii ale literaturii, domnisoara (nu doamna) M. ne-a intrebat, rand pe rand, de o multime de carti la care nici cu gandul nu gandeam, d-apoi sa le mai fi si citit. Punctul culminant a sosit atunci cand domnisoara (cu riscul sa ma repet, nu doamna) m-a ridicat in picioare pentru a povesti "Lostrita". Moment fatidic, in care am aflat ca numai Creanga si Eminescu au voie sa zica "mic copil" si sa fie aclamati de oamenii de cultura, strabatuti de fiorul artei" pentru parlitii de noi expresia reprezentand un pleonasm inadmisibil. Asa ca, daca Doamna V. este mai plictisitoare decat insasi plictiseala, cu siguranta domnisoara (nu doamna) M. este singura persoana din lume care face ceapa sa planga. In concluzie, in prezent, cu totii ii purtam un mare respect d-lui profesor, ii uram insanatosire grabnica, ani multi si fericiti, ba unii chiar au jurat sa sara la gatul lui, invaluindu-l cu afectiune, in minunata clipa in care va pasi triumfator pragul clasei noastre. Morala: niciodata nu stim sa pretuim cu adevarat ceva decat atunci cand il pierdem.

P.S. Desi il admir mult pe don' prefesor si ii astept cu nerabdare revenirea la ora, nu m-as supara daca ar mai trage si dumnealui chiulul de cateva ori, de data asta fara inlocuitori, ca au multe E-uri.

Atunci cand toti cere, fa-i fericit

Pentru ca in ultima vreme am fost asaltat de cititori care ma intrebau cand mamitica incalzirii globale mai scriu si eu ceva pe blog, ma simt nevoit sa ma conformez. Cititorul nostru, stapanul nostru. Asa ca, desi a inceput scoala (si o data cu ea rutina) si nu se mai petrece nimic interesant in mica noastra urbe, o sa incerc sa imi manifest abilitatea de, pardon de expresie, a face din rahat bici si sa mai si pocneasca.
Noul an scolar a inceput la fel cum s-a sfarsit vechiul, si anume cu mine chiulind in draci, alaturi de colegi, si cu tata in pragul unei psihoze pe tema revenirilor mele acasa inainte de termen. Conform lui, procesul de transformare intr-un adolescent rebel, obraznic si ticnit a atins apogeul (sa mai astepte el cateva luni, hi hi), pentru ca eu nu mai las botul in jos si nu mai devin pamantiu cand ma confrunt cu racnetele adeseori tribale ale paternului meu parinte, ci dimpotriva. Si aici, imi amintesc de o frumoasa dupa-amiaza, in care ma alaturasem babacului in fata LCD-ului (pentru cei care nu stiti ca am LCD, am LCD, si sunt si modest pe deasupra) pentru a viziona superba emisiune a lui Maruta, la care era invitat Dragos Dolanescu, baiatul nenascut intre Carpati, la poale de munte, al raposatului sau tata, Ion. La un moment dat, pe ecranul LCD-ului (am LCD) a rulat o secventa a unui concert al lui Ion Dolanescu de acum cativa ani, si anume o melodie dedicata lui Dragos, copilul sau nenascut intre Carpati, la poale de munte. Versurile melodiei se refereau la parul blond si ochii albastri si mititei ai invitatului, de pe vremea cand era bebelus. La auzul lor, tata, desi pare o stana de piatra, s-a emotionat si a zis ceva de genul "ce frumos" dupa care m-a intrebat ce parere am despre aceasta dragoste adevarata (o, Doamne). La care eu, pe un ton plictisit, i-am spus: "Fascinant". Partenerul meu de privit la LCD (am LCD), revoltat de atitudinea mea nelacrimogena, mi-a zis: "Normal ca nu te impresioneaza, pentru ca la tine sentimentele trec prin cur"(scuzati expresia babacului). Si, datorita unui moment de geniu, a urmat o scena desprinsa din filmele americane. I-am dat tatalui meu sah mat, spunand, pe un ton dragalas si inocent, "Stii ca te iubesc, tati". Normal ca locul prin care se presupunea ca trec sentimentele mele nu s-a potrivit cu marturia dragostei ce o port, asa ca tata s-a rosit, dupa care a bulbucat ochii ca un peste. Am fost insa salvat de hohotele de ras ale mamei si surorii mele (are si ea o utilitate) care se alaturasera pe parcurs si care au gustat subtilitatea replicii, asa ca babacul, ca sa nu strice momentul, a inceput si el sa rada, desi privirea sa asemeni unui peste a ramas asemeni unui peste pentru o perioada limitata de timp.
Nu mai pot sa consemnez ca eveniment notabil decat faptul ca, in dreptul numelui meu, deja catalogul nu mai este gol. Am reusit sa sparg gheata anul acesta, cu 2 absente la romana si psihologie. Ca sa fiu sincer, as putea sa mai vorbesc despre fotbal, dar, desigur, pe nimeni nu intereseaza ca Dinamo a luat-o in freza de la Panathinaikos, asa ca nu imi mai rascolesc partea posterioara pentru a imi impartasi cu voi sentimentele.

P.S. Scuzati-ma pentru inactivitate, dar incerc sa postez numai atunci cand am ceva de spus. Sunt un reprezentant al presei libere, asa ca nu scriu la comanda...

P.P.S. ...decat pe bani.

P.P.P.S. Am LCD.

Edit: Stiti ce am realizat abia la 2 zile dupa aceasta postare? Pe 3 octombrie blogul a implinit un an. Multumesc mamei, tatei, surorii mele, profesorilor si colegilor mei tampiti care mi-au oferit intotdeauna material jurnalistic. Dar, in primul rand, imi multumesc mie pentru ca mi-am gasit o ocupatie buna pe timp de criza.

Apropo, la exact un an de la nasterea blogului meu, si pe sora-mea a apucat-o febra, asa ca si-a deschis o pagina in care descrie chinurile pe care le indura ea ca sora mai mica (si nerecunoscatoare) de la mine, fratele ei iubitor (http://orezculapte.blogspot.com). Sper ca blogul ei sa fie o sursa de inspiratie pentru toti fratii mai mari care si-au epuizat metodele de tortura.

Ceva substantial

Nu am mai scris de mult, asa ca ma simt dator fata de voi, multitudinea de cititori fideli (cu aceasta ocazie, tin sa va salut pe amandoi) sa ofer ceva substantial, asa cum o arata si titlul. Ceea ce nu e o problema, pentru ca in vara asta am trait atatea intamplari si atatea senzatii, incat imi doresc cu ardoare sa zac vreo 2-3 saptamani si sa uit de tot si toate.
Singura sursa de placere din ultimele cateva saptamani a reprezentat-o concediul facut in Spania, mai precis in Catalunia, si mai precis in Santa Susana, o statiune aflata la vreo 60 km de capitala regiunii, Barcelona, care este un oras superb. Am avut onoarea de a vedea pe viu, ca doar nu pe mort, Sagrada Familia, pe care nu v-o pot descrie, si Camp Nou, stadionul nr. 1 in Europa si casa formatiei F.C. Barcelona, asupra careia voi insista. M-am aflat, pe rand, la cativa centimetri de gazon, in loja conducerii, in sala conferintelor de presa si in ipostaza de a ridica deasupra capului Liga Campionilor (pentru cei care nu cred, am si poza care o dovedeste).
Ok, gata cu lucrurile frumoase, acum sa trecem la cele anatomice, adica la nervi. De cand am plecat in concediu si pana acum, tata a fost un pachet de nervi, totul culminand cu anumite masuri si restrictii ce ne aduc aminte de vremuri mai rele. Asa ca, acum 2 zile, intr-o deplasare la Craiova, cand, pe o caldura infernala, dupa ce bausem o gramada de suc si de apa, nu reuseam sa adorm, din cauze fiziologice ce tin de aparatul excretor. Enervat de aparatul meu excretor, tata a decis: de acum inainte, nu mai am dreptul sa beau apa sau sa ma duc la toaleta seara. A propos, in aceste momente, sunt pedepsit, deoarece nu am vrut sa imi insotesc familia spre a petrece cateva ore adorabile la casa, intr-un loc fara un televizor functional, fara suc si cu multi tantari. Astept ca tata sa se intoarca si sa imi ispasesc pedeapsa, care consta in interdictia de a iesi in oras data viitoare cand vreau. Asadar, probabil ca la noapte, la ora 3 jumatate, o sa imi doresc sa ies in oras, motiv pentru care o sa il trezesc pe tati si o sa ii cer aprobarea, el se va enerva, nu ma va lasa, si gata pedeapsa.
In concluzie, daca ma vedeti asa tembel si scrantit, nu ma invinuiti intru totul:

Am o karma foarte proasta si o viata foarte grea,
Absenta apei isi face efectul asupra mea.

Pace voua :)

Moartea unui artist

Precum toata lumea stie, acum circa o saptamana a murit simbolul muzicii pop in lume, Michael Jackson, si, o data cu el, o gramada de fanatici dornici de a isi urma idolul. Multa lume, in special pe forumuri, denigreaza meritele raposatului, ba chiar il acuza de comportament deviant (a se citi pagina orala a caietului de dirigentie) , totul culminand cu rememorarea proceselor interminabile in legatura cu acuzatiile de pedofilie. Multi uita ca el a fost deschizator de drumuri pentru marile vedete contemporane, gen Rihanna (uite, trebuia sa postez ceva de sarbatorire a bataii crunte pe care a incasat-o, derbedeaua dracului). Nimeni nu pune in prim plan gramezile de premii primite de-a lungul carierei pentru diverse single-uri si albume. Toti stiu ca Michael este primul negru din istorie devenit alb, desi nu se stie daca in urma unei boli sau a dereglarilor psihice incontestabile. Dar el ramane o emblema pentru industria muzicala de pretutindeni. Un tip trist, singur, cersind iubire (pentru cei care au curiozitatea, cautati unul din celebrele interviuri ale lui - a fost si la tv). In 1992, el ne-a deschis ochii si a umplut un stadion intreg, lucru nemaivazut din timpul omagiilor periodice in cinstea celebrului cizmar. Trag nadejde ca el nu va fi aruncat in negura uitarii, ca icoana lui va ramane vie (citat din Domnu' Dan, pardon, Trandafir - oh God, cat il urasc pe Sadoveanu). Caci, la urma urmei, daca poetul nostru genial, bolnav de sifilis, practicant de adulter si, posibil, batut de sotul Veronicai Micle (asta e doar o fantezie de-a mea) este inca idolatrizat si studiat, de ce Mishulica, pentru niste speculatii nedovedite, nu ar fi zeificat?

P.S. Imi e rusine cu mine: pana nu a murit Mishu, imi era total perplex, acum realizez si eu ce valoros era.
P.P.S. Daca stau bine sa ma gandesc, nu era prea valoros, comparativ cu Fernando de la Caransebes.
P cub S. Oameni buni, asa valuri de deznadejde nu o sa mai vedeti pana nu moare Madonna, asa ca traiti clipa!

Greseala mea

Acum cateva zile, am realizat ca, nu de mult timp, am facut o mare greseala. O compunere nevinovata, facuta doar pentru starnirea umorului, pe care o puteti gasi pe blog intre postarile mele mai vechi, a creat valuri de antipatie fata de sexul opus, in special in randul sexului opus. Ca un mare misogin ce sunt, am subminat o urmare inevitabila a textului meu: Compunerea naste monstri. Asa ca stau, acum, in genunchi, implorand iertare, si cer stergerea cu buretele a dihaniei nascatoare de controverse si inlocuirea ei cu urmatoarea.

Sunt o fetita perfecta

Sarut mana! Sunt Nicolina si am 16 anisori. Va voi ilustra, prin povestirea programului meu de zi cu zi, firea mea sociabila si comportamentul meu fara pata.

Ziua incepe de dimineata. Ca o fetita silitoare ce sunt, ma trezesc devreme. Imi fac constiincioasa patul si imi umplu ghiozdanelul cu cele trebuincioase pentru scoala. Ah, abia astept sa ma remarc cu cunostintele mele in domenii ce te fac sa visezi, sa te inalti ca un inger cu aripi imaculate. Ma spal si servesc micul dejun, ca sa cresc mare si sanatoasa, apoi frumusel imi iau ghetutele si pornesc la drum. Bineinteles, la ore totul este un succes, profesorii sunt atat de buni si de dragi! Dupa o ora fascinanta de stiinte, imi scot incetisor castraveciorii din ghiozdan si mananc, pentru ca un copil trebuie sa ia vitaminele necesare din legume. Urmeaza matematica: acum, cu bateriile incarcate, cifrele nu au secrete pentru mine. Dimineata fabuloasa se incheie si ma indrept spre casa. Imi asez hainele in ordine, pe umerase, si continui starea de reverie inceputa la ore facand temele pentru a doua zi si rezolvand niste exercitii suplimentare. Mamica spune ca in putin timp vom manca: eu alerg si i-o iau inainte, punand farfuriile si tacamurile la masa. O masa copioasa ma ajuta in actiunile mele viitoare: astazi, mi-am propus sa fac curat in toata casa, pentru a ii lua bunei mele mame care m-a crescut unele griji de pe cap. Pana seara, totul este luna. Mamica imi da un pup pe obrajor si cinam impreuna. Eu sunt coplesita de gestul matern si ii multumesc mamicii pentru bunatatea cu care ma ingrijeste.

Ce bine ma simt in pielea mea!

Sarut mana!

Sfarsit. Orice asemanare cu personaje reale este pur neintamplatoare. Orice asemanare a stilului povestirii cu comunismul sau spalarea creierului este idem. Un animalut a fost ranit psihologic in timpul filmarilor.

Povestiri despre nimic

Dom'le, poate ca nu sunt inzestrat ca multe persoane pe care cu totii le cunoastem, le iubim si le idolatrizam, bineinteles simultan, care ne reprezinta cu mandrie si care sunt modele de urmat (si as putea da ceva exemple, prietenii stiu de ce). Poate ca sunt o specie demna de campanii radiofonice sau, cine stie, un bautor de cola lipsit de autocontrol, dar, daca am si eu o calitate, ingropata intr-un morman de defecte, aceea e ca sunt sincer. Asa ca o sa vorbesc despre nimic, pur si simplu aveam chef sa imi astern ideile intr-o noua postare marca je, sa imi defulez ineptiile intru binele spiritului meu inundat de atatea ridiculitati omniprezente. Si o sa va prezint cateva din sursele frustrarii mele, cu un pahar de cola langa (ajuta intotdeauna) si un pachet cu biscuiti cumparati de la penny, din aceia la tub, cu crema de ciocolata, care sunt febletea mea si de care nu pot gasi in tot orasul (suna aproape comunist).

1. Imi asum toata vina pentru aceasta mare frustrare, pentru ca inca mai sunt destul de idiot incat sa intru pe acel site mizer numit "Salut, 5" (si intrebarea logica este "Who...is 5?") si sa mai si click-uiesc (habar nu am cum se spune corect) toate aplicatiile. Asa ca, astazi, dornic de a ma infrupta din cunostintele cu care ma asalteaza "Salut, 5"-ul, am intrat pe profilul meu scris in bataie de joc (cine nu ma crede sa intre, si sa lase si un comment - am o obsesie cu cautatorii de comment-uri, nu stiu la ce folosesc, asa ca trebuie sa remarcati tenta ironica)(NU VREAU COMMENTURI - pentru cei mai putin inteligenti, iaca si rezumatul parantezei precedente). Si ma asalteaza un mesaj cu "Actualizeaza-ti profilul de flirt". Intai rad vreo 2 minute de ma prapadesc, dupa care, dornic de o noua portie de ras, dau click. Si ecranul imi este inundat de o imensitate, o masa amorfa (adica fara forma), de piei, avand un brat cu care se scarpina in subsolul coloanei vertebrale. Si, ca o bomboana pe coliva, sub un sondaj cu 2 optiuni: "Esti interesat? 1. DA ; 2.NU", absolut sinistru, apare si caracterizarea, facuta de insasi masa amorfa: "Sunt foarte timida, daca vrei sa vorbim, cauta-ma pe ID-ul nu stiu care". Pentru tipii interesati, sa stiti ca "nu stiu care" nu este ID-ul ei, asa am scris eu in loc de puncte-puncte." Imediat dupa, am simtit un chef nebun sa caut o sfoara si un scaun, dar, dupa cum ati vazut in postarile mele precedente, sunt un lenes incurabil, ceea ce mi-a salvat viata.

2. Fotbalul romanesc si echipa mea favorita, Dinamo, cu care tin de la 3 ani si care a ajuns o gluga de coceni. Nu vreau sa comentez, din respect pentru fotbal. Cel ne-neaos.

3. Matematica, materia mea "favorita", care imi ofera sentimente nebanuite. Nu prin problemele ce te duc pe culmi nebanuite, ci prin oferirea ocaziei, unice pana acum, de a spera la o medie de 8 si de a sarbatori fiecare nota de 7 ca pe o victorie de rasunet, spre disperarea familiei. Ceea ce imi place la nebunie, deoarece sa ii aduc la disperare pe cei din jur este unul din hobby-urile mele.

4. Hobby-urile mele bolnave. In capul listei se afla cel mentionat la punctul 3, urmat, in ordine, de hi5, certuri, paruieli si batai la care nu particip, enervat surori si, bineinteles, cel mai sinucigas dintre ele, manifestarea personalitatii mele debordante la ore nepotrivite (ex: ora 9, cand sora mea se uita la serialul ei favorit, ora de dirigentie si ora 7 dimineata, cand lenea-mi inunda centrii nervosi ai bietei mele mame.

Iata ca am reusit, in premiera, sa vorbesc cu succes despre nimic, alaturi de un pahar de cola, acum reumplut, intrebandu-ma cand cineva va sesiza pericolul pe care il reprezint si ma va duce la sectia de Ludovici a spitalului 9.

P.S. L'etat c'est moi!

P.P.S. Sper ca nu ati luat in serios ocarile auto-adresate, toata lumea stie ca eu sunt cel mai bun :) Vive la France!!! :)

Cel mai tare blog din lume

see more Fail Blog

Cea mai bună compunere făcută de mine vreodată

Menționez că această compunere este de fapt o temă de care am uitat complet, facută într-o pauză, înainte de o oră de română. Este cea mai reușită tentativă a mea de a satiriza tot ceea ce mă înconjoară, de la Je și până la Barack Obama. Singura restricție a textului se referea la tema sa, care trebuia să fie "O situație conflictuală". De aici și până la a descrie un scenariu apocaliptic a fost doar un pas. Și acum liniște, începe capodopera.

Confruntare fatală

În vara anului 2378, Pământul, acea imensă groapă de gunoi pe care o vedem atât de clar de pe Marte, cunoștea o perioadă de criză. Prețul imens al petrolului și un nou virus letal, gripa bovină, au făcut ca omenirea să se dividă în două tabere, ce vor susține un război sângeros pentru supremație. După marea mutație din anul 2189, datorată poluării excesive cu prostie, legendarii locuitori ai acestei năpăstuite planete s-au transformat în băiețieni și feterozoide. După o perioadă de bună conviețuire, cele două tipuri inumane se aflau la grea încercare, de părți opuse ale baricadei.

Lupta începe. Băiețienii își folosesc din plin moștenirea străbună și afișează bannere rasiste, în timp ce feterozoidele ripostează prin escadrila "Telefoane". Un amestec de parfum, transpirație și coji de semințe îmbâcsește peisajul. Băiețienii răspund în forță, cu un atac cu mingi de fotbal, dar feterozoidele le evită și apoi le reciclează, folosindu-le drept muniție pentru poșetunurile cu plasmă. Roz.

Băiețienii, mai deprinși cu scheme tactice, deschid jocul pe flancuri și aruncă fumigene cu nicotină și cocktail-uri, fără Molotov, dar cu multă vodcă. Asaltul se dovedește a fi câștigător, deoarece feterozoidele, îmbătate de aromă, scot casetofoanele și decorațiunile florale din imensele hangare și încep dansul. Acest gest este echivalent cu aruncarea prosopului, iar petrecerea de încheiere a tratatului de pace se ține într-un club din Ibiza.

După aceste evenimente, noi, marțienii, am decis să lansăm o bombă atomică, pentru a distruge orice formă de viață ce refuză evoluția. Să ne ajute Dumnezeu să reușim, că altfel ne mănâncă oropsiții de vii.

(Aplauze. Dandanache sărbătorește succesul. Agamiță doarme, că e deja 1:42. Cade cortina.)

Eseu liber fortat: Ce am invatat in clasa a IX-a la limba romana

Deictice, marghioale și
alte povestiri

Ore în șir m-am chinuit să găsesc un titlu "original" acestei culegeri de momente aparent memorabile consumate în timpul orelor de limba română, sau acasă, în fața jerpelitului caiet de dictando, care întruchipeaza perfect vizibila mea aversiune pentru tot ce este mai abstract, mai profund și, culmea, mai înnobilant pentru cuget și simțiri. Oh, scrisul! Ce îndeletnicire spirituală, ce izvor de cunoaștere, ce vis frumos în serile reci petrecute la gura sobei! Literatura îți duce sufletul pe cele mai înalte culmi, îți purifică personalitatea și cerne defectele umane precum vântul cerne norii, precum bunica cerne făina când face prăjituri. Însușiri uimitoare ale divinului dans al semnelor scrise, sorbit din plin în clasa a 9-a. De toată lumea, în afară de mine, care, soi rău, îmi păstrez nota destinsă și zeflemitoare chiar și acum, când doar o pagină ne mai desparte de mult așteptata linie de sosire, și cu toții ne simțim captivi într-un vid infinit, care nu ne permite realizarea ultimului pas al acestei curse infernale spre cunoașterea absolută.

Probabil că o duzină de duzini de liniuțe scrise pe rânduri separate ar fi de ajuns pentru a cuprinde cuantumul de informații acumulate în acest prim an de liceu. Sau poate ca nu. Cert este că nu am de gând să scriu o duzină de citate, fals aducătoare de fiori pe șira spinării, tremur în glas si căldură în inimă. Așa că voi începe cu singura propoziție pe care, probabil, o voi ține minte toată viața. Literatura este doar o mare minciună. Într-adevăr, este genul de citat valoros, pe care cu siguranța nu îl putem găsi în manualele școlare. Însa eu, ca o oaie neagră, pe care sistemul incearcă să o albească, sau, mai bine spus, ca o cioară care nu se lasă vopsită în pur alb de porumbel, o să aduc o completare esențială. Chiar dacă literatura este o mare minciună, nu trebuie să mințim când vorbim despre ea. Precum nu orice melodie a unui artist de top este o mare compoziție, nici orice roman sau piesă a unui gigantic scriitor nu este o capodoperă. Cred că literatura trebuie simțită, nu învațată. Și asta este marea premieră a clasei a noua, dispariția comentariilor de prost gust si îndoielnică valoare, care consumau degeaba o cantitate imensă de pastă de pix, pe care o puteam, mai bine, trimite la sinistrați sau la o casă de copii. În schimb, același sistem, atât de blamat de toată lumea, a reușit sa îndoctrineze până și majoritatea reprezentanților generației tinere. Nu credeam să întâlnesc vreodată un grup de oameni care, dupa lecturarea unui text, sa împartașeasca întru totul aceleași opinii, de genul "Eminescu este un romantic incurabil" sau "Poezia "Prefața" este punctul culminant al operei ludice a lui Arghezi". Eu pot să susțin sus și tare: Eminescu este doar un personaj de o moralitate mai mult decât îndoielnică, o victimă a societății, un om pe care labilitatea psihică și alergăturile după o femeie măritată l-au făcut celebru, dând astfel un alt sens expresiei "Prostia se plătește". E drept, plata a venit la mult timp după moartea sa. În timpul vieții, singura răsplată primită pentru opera lui, ce terorizează și acum generații întregi, a fost o boală cu transmitere sexuală și o atitudine nepăsătoare a "Dulcei lui doamne" al cărui "Emin iubit" era, probabil, sotul ei legitim. Legat tot de orele de limba română, o temă m-a ajutat să dau întâmplator peste o propoziție genială cu referire la fantoma poetului, rămasă să ne bântuie: ”Două icoane mi s-au înfipt în psihic în anii de elevă silitoare de generală, care jumătate de zi repeta la montajul literar-artistic pentru Cântarea României și jumătate tocea comentariul la română pentru treapta întâi: Ceaușescu și Eminescu". Pe această cale, țin să vă mulțumesc pentru că nu ne-ați târât la astfel de evenimente grețoase, organizate în fiecare an, în fatidicele zile de 15. Ianuarie si iunie.

Un alt eveniment, de această dată neplăcut, l-a reprezentat întreaga tevatură creată de o nevinovată glumă, o compunere cu intenții comice și nicidecum războinice. Totuși, din aceasta nu am învațat nimic, așa că voi evita abordarea acestui subiect derizoriu si voi vorbi despre sursa nesecată de note de 10 constituită de dezbateri. Am realizat că nu orice intenție constructivă are o finalitate la fel de constructivă, astfel că, încet, am renunțat să mai iau parte la aceste acest teren de împușcat cifre (sau mai bine zis, numere din două cifre) în catalog. Deși, la început, entuziasmul era mare, ne visam campioni intergalactici și ne duelam ca și cum viața noastră ar fi depins de asta, cu timpul, amânările și ideile confuze erau mult mai des întâlnite decât însași dezbaterile. Mai ales că, de fiecare dată, jocurile s-au făcut în culise: era imposibil ca unul dintre membrii juriului să nu fie în conflict deschis sau în prietenie strânsă cu vreun participant, înclinând decisiv balanța în favoarea uneia sau alteia dintre echipe.

În acest an de studiu, am trăit prin stări contradictorii și extrem de intense. Am adorat orele în care vorbeam despre lumi fantastice și fenomene ce ne depășesc orizontul gândirii, și am urât imposibilele ore în care am întinat un sentiment profund precum iubirea, citind opere de duzină și întrecându-ne în comentarii automate, care sună frumos, dar sunt, în realitate, sortite ridicolului. Am iubit ideile revoluționare, în afară de cea cu urcatul pe bănci, dar am detestat modul deseori deplorabil în care acestea s-au sfârșit. Am admirat stimularea creativității, dar am urât tentativele de a toci, care rămân ca o umbră asupra unor prizonieri torturați ai școlii gimnaziale. Și sunt de-a dreptul încântat că am putut să dau frâu liber gândurilor și să scriu o mulțime de improvizații care, acum un an, îmi păreau născociri autodestructive ale unor elevi sinucigași, nebuni și de-a dreptul cretini în tentativa lor de a își bate joc de extrem de nuanțatele valori morale ale societății actuale. Și am reușit să găsesc un stil propriu, distinct de cel al oricărui dascăl, îmbogațindu-mi totodată vocabularul cu cuvinte precum "deictic" și "incipit", citind mai multe cărți decât am citit în toți cei patru ani anteriori.

Vă mulțumesc pentru acest an, așa cum a fost el, cu bune și cu rele, care mi-a revoluționat gândirea, nu asupra materiei, care înca mi se pare aproape odioasă, cât asupra modului de a face dintr-o materie odioasă una, dacă nu acceptabilă, măcar mai puțin odioasă.

P.S. Dacă dumneavoastră considerați că rândurile de mai sus nu reflectă ceea ce am învățat la limba română în acest an, pot să transcriu tot caietul.

Cugetari nocturne

Este ora 2:36. Stau cu castile in urechi si ascult muzica buna, si nu gasesc o ocupatie care sa serveasca drept "garnitura" melodioaselor sunete ce imi invadeaza in mod intentionat urechile. Nu imi e somn. Sau poate ca imi e. Oricum, sunt de-a dreptul iritat de incapacitatea mea de a savarsi o actiune potrivita cadrului nocturn si muzical. De fapt, eram pana acum 2 minute, pana mi-a venit geniala idee sa scriu pe blog. Tot creditul pentru idee ii apartine unui cantaret indian, a carui melodie o puteti asculta intr-o reclama mai veche a KitKat. Momentan, eu "have a break" si imi...sa zicem "pun la contributie" mintea inspre identificarea unui subiect ideal. Ce as putea oare sa astern pe hartia electronica din fata mea? Sa scriu despre fotbal? Nici asa disperat nu am ajuns. Oare ar fi potrivit sa vorbesc despre scoala...duminica...? (de la o vreme am inceput sa dau in sadism). Nu. Si iata ca, din nou, aceasta fabuloasa arta "care este" muzica ma salveaza. Am cu ce! Exact, as putea sa va povestesc fascinantele si perfectele mele insusiri fizice si morale (ca tot vorbeam despre sadism). Dar as cadea in derizoriu folosind astfel de clisee legate de sublimitatea (o exista cuvantul asta?) trasaturilor mele (scuze pentru umorul lipsit de umor la care recurg, s-a facut deja 2:44). Raman din nou cu ochii in soare, pardon, in laptop. Si aceasta ramanere cu ochii in laptop imi atrage atentia asupra numarului imens de cuvinte cu care inund fereastra asta blestemata (nu de mine, ci de voi, dupa ce o veti citi) (pardon, dupa ce nu o veti citi-cine intra pe un blog sa citeasca ce ma framanta pe mine la 2:45?). Asadar, am rezolvat. Exact la timp: So you're leavin' in the morning... Bravissimo, maestre Collins, nici eu nu puteam incheia mai bine. Ba da, uite ca inchei la fel de bine. Faza cu "I can't stop lovin' you" se indreapta spre blog-ul meu. Ba nu, mai bine s-ar indrepta spre ingeniozitatea mea. Am scris 15 minute fara oprire. Gata, "I'll get my suitcase" si "I'll car myself from aici sa ma culc". Ultima, marca inregistrata.

Acest paragraf il scriu incepand de la 2:51. Ce ironie a sortii! Dupa "I'm leavin' in the morning" vine Pink cu "Please don't leave me". Dar eu ii fac in necaz si plec. Sper sa nu ma mutileze ca pe saracul nene din videoclip.

ONI 2009 (adica olimpiada internationala de informatica)

Da, iata-ma relatand din nou, departe de fata locului, din umila mea camera din Caracal. Nu stiu ce m-a apucat sa va scriu despre o olimpiada nationala, mai ales ca voi, majoritatea cititorilor, nu veti fi prea preocupati de acest articol in care imi expun impresiile despre ceva ce nu poate fi tradus in limbaj manelist si nu poate fi cantat de Guta sau Minune, alias De Vito. Stau ca un dobitoc si scriu despre o chestie care pare foarte profunda, care nu provoaca batai pe stadion, scandari rasiste, limbaj vulgar sau licentios. Dar am invatat o lectie importanta (desi pana acum cateva zile nu ii suportam pe cei care ziceau ca poti invata ceva dintr-o intamplare, deoarece eu nu am invatat niciodata nimic din nimic, decat ca prostia e infinita, dar asta invat in fiecare zi).

Desi firul logic ar indica ca acum trebuie sa continui ceea ce sustineam in afara parantezei, o sa dezvolt prostiile din paranteza. Am fost surprins sa aflu ca, desi prostia e intr-adevar infinita, nu este si omniprezenta (asta suna cam contradictoriu). Deoarece, pentru probabil prima oara, am avut senzatia ca discut cu niste oameni pe care nu ii pot "face" din vorbe. Am intalnit lume cu care sunt pe aceeasi lungime de unda, cu care un dialog nu reprezinta numai un mijloc de socializare, ci si de informare. Am mai invatat ca nu toti slatinenii sunt niste prosti care aranjeaza examene si olimpiade, respirand un aer poluat si mergand pe strazile gri din fata blocurilor la fel de gri ce gazduiesc n sobolani, bineinteles gri, unde 10 < n <100.

Ma bucur ca am putut lua parte la un eveniment unde prostia, rautatea si alte marsavenii infinite (dar nu omniprezente) ale acestei lumi bolnave nu au ce cauta, unde nu exista elevi model***, unde cadrele didactice nu par nebune si dezaxate, participand chiar si la activitati mai putin intelectuale precum tenisul de masa.

Si, in ultimul rand, vreau sa mentionez ca, daca in preziua plecarii spre Galati ma gandeam cu pesimism la participantii la olimpiada de informatica, vizualizandu-i ca pe niste oameni fara viata sociala si asteptand sa ma reintorc in tinutul de bastina, desi inca nici nu plecasem, la sfarsitul evenimentului am inceput sa privesc cu sila plecarea spre Caracal, un loc ce nu imi mai parea normal, ci plin de oameni cu un IQ ce poate fi numarat pe degetele de la o mana.

P.S. Da, si eu am o gramada de prejudecati si imi este rusine ca fac parte din aceasta speta de dobitoci formata, probabil, din 6 miliarde de oameni.

P.P.S. Ati observat ca si in P.S. am expus o prejudecata, la naiba?

Dumnezeu sa binecuvanteze olimpiadele nationale, oaze ale inteligentei^^^ pe Pamant!

***elev,a model-s.m/f; om cu varsta cuprinsa intre 10 si 19 ani, cu creier spalat si caruia ii place sa sarute insistent, mai ales pe plan comunicativ, partile grase, posterioare ale cadrelor didactice.
^^^in limita stocului disponibil.

De ce iubitele sunt numite ingeri

Niciodata nu m-am intrebat de ce fetelor le sunt acordate tot felul de nume de origini zoologice, botanice sau supranaturale. Si am sentimentul ca nici nu voi afla vreodata, oricat as incerca sa patrund acest mister cu mintea mea simpla si masculina. Dar tot ce pot face este sa imi dedic putinii neuroni destinati cugetarilor filozofice acestei probleme si sa incerc sa gasesc o explicatie, fie ea absurda sau incompleta, acestui fenomen din ce in ce mai raspandit in zilele noastre.

Ingerii sunt aproape unanim considerati a fi fapturi paranormale, albe, pufoase si inaripate ce desavarsesc imaginea feerica a raiului crestin. Putini realizeaza insa ca si fortele raului provin tot din ingeri, care, potrivit Bibliei, s-au revoltat, in frunte cu Lucifer, si au format un clan separat. Probabil ca baietii, atat in realitate, cat si in literatura, nu tin cont de acest sens al termenului atunci cand isi alinta jumatatile. Sau poate ca undeva, in subconstient, are loc o conexiune. Totusi, principala dovada a maleficitatii aparentului compliment survine chiar de la o reprezentanta de seama a categoriei fetelor afectate de misoginism. Deoarece, intr-o descriere publica prezenta pe internet, ea mentiona ca loc de nastere "Raiul ingerilor cu aripi negre". Ori singurul loc din acest univers sau dintr-un alt univers paralel sau tangent, real sau fictiv, in care putem (sau nu putem) intalni ingeri cu aripi negre este Infernul, ceea ce oarecum explica originea "caragialeasca" si, mai precis, "marghioalica" a jumatatilor feminine ale perechilor.

Un banc ce inca mai circula pe internet ofera o noua ipoteza asupra alaturarii termenului de "inger" sexului feminin. El mentiona ca, la despartirea unui cuplu, fetele zboara, luand casa si masina. Exista asadar posibilitatea ca presupusul caracter angelic sa aiba legatura cu gingasia si silentiozitatea manifestata in transportul "aerian" unidirectional al anumitor bunuri ce pot varia de la copii pana
la proprietati, autovehicule, bijuterii si animale de companie.

In orice caz, "ingerii" nu trebuie nicidecum sa se simta jigniti de acest apelativ interpretabil. In comparatie cu cuvinte precum "prajiturica" si "bombonica", cu un caracter ofensator pronuntat la adresa unei marimi fizice numita "masa", posibilele
rastalmaciri ale acestui cuvant sunt insignifiante.

P.S. Sper ca va dati seama ca niciodata nu mi-ar fi dat prin cap sa meditez la asemenea baliverne daca nu eram fortat de imprejurari.
P.P.S. Sincer, chiar nu e genul meu.

Take the Magic: The Gathering 'What Color Are You?' Quiz.

O tema sincera facuta intr-un moment in care ma simteam exact precum scrie dupa liniuta explicativa

Copilaria mea – ceva haios, lipsit de sens si in scarba


Copilaria mea a fost o perioada foarte tulbure, un nor asezat deasupra mintii mele intunecate de iluziile desarte ale varstelor mici, de contrastul dintre dorinta de cunoastere si timiditatea produsa de dimensiunile mici ale corpului meu firav si scheletic.
Inceputul scolii, si mai cu seama primele doua clase, reflecta in intregime aceasta etapa a vietii. Si asta deoarece nu imi amintesc nimic legat de acesti ani, in afara de o cadere in dublu axel pe scari si pauzele in care ma iritau grozav elevii mai inaintati in varsta care, folosindu-se de inaltimea lor colosala, ne alungau de pe terenul de sport. Si, bineinteles, nu o sa uit niciodata de repulsia mea fata de doamna invatatoare, care deseori nu acorda recreatii de teama generarii unor posibile conflicte intre noi, vitejii pici de 10 kilograme incluzand articolele vestimentare, si matahalele de clasa a sasea, care se puteau solda cu pierderi in cea de-a doua tabara.
Clasele a treia si a patra au o semnificatie aparte pentru mine deoarece culmineaza cu prima mea participare la un concurs de matematica, terminat cu o victorie rasunatoare, care mi-a lasat sechele si de care imi amintesc cu greata chiar si acum, cand sunt, dupa parerea mamei, ditamai galiganul. Deoarece acest triumf pe moment a cauzat pe viitor numeroase conflicte cu tatal meu avid de matematica, cu care am avut si continui sa am viata grea datorita dezgustului si dezinteresului meu pentru aceasta materie.
Gimnaziul poate fi caracterizat cu usurinta ca un cosmar de patru ani, deoarece, in vacanta premergatoare clasei a cincea, intr-un moment de cretinism incredibil, am rugat-o pe mama mea sa imi fie diriginte. Nici nu stiu de ce am facut-o, dar o mama care sa iti cunoasca orice miscare si totodata orice miscare a colegilor tai nemultumiti nu produce prea multe valuri de popularitate. Ori inceperea vietii constiente are cu siguranta nevoie de acest combustibil numit atentie, care mi-a lipsit din plin in acesti patru ani. Eram doar un copil tembel si sfios, si pana la sfarsitul clasei a opta, cand mi-am reintrodus mintile pierdute in cap si am facut o analiza aprofundata asupra comportamentului meu inacceptabil, cosmarul s-a mentinut in viata mea.
Dar iata-ma acum, elev in clasa a noua, stand in fata laptop-ului meu ultraperformant si facand, plin de sila, ciorna unui eseu la romana, dupa o ora si jumatate in care mi-am stors creierul sa rezolv niscaiva exercitii la engleza, in compania meditatorului meu personal. Iata ca, in sfarsit, imi exprim liber gandurile, alung copiii mai mici de pe terenul de sport (si, ca o paranteza, nu imi explic de ce ar avea nevoie niste tanci de clasa intai, masurand un sfert din dimensiunea portii, de ditamai suprafata de joc, cand ar putea de preferinta sa stea pe bara si sa ne aduca mingile sutate undeva, haotic, pe langa poarta) si blestem afurisita de scoala care ma tine prizonier, cand la ora trei este meci la stadion. Dar nu imi fac griji, scap eu cumva de la ultimele ore!

O prostie

Este in mileniul III intr-o democratie olimpiada de limba engleza. Si sunt mandru ca am facut parte din colectivul de elevi care au muncit luni intregi de zile pentru ca, in sfarsit, sa culeaga roadele muncii lor. Sper ca nu m-ati luat in serios cu ultima parte, pentru ca roadele muncii noastre au constat in tone de emotii nejustificate in atare conditii. Dar sa va las cu cugetarile mele aparent calme si sa trecem la motivul inversunarii mele si a altor 200 de copii care sunt calcati in picioare de, si anume, o mana de distinsi profesori care au pretentia sa primeasca respect din partea noastra, care suntem cu cel putin doua capete mai inteligenti si doua secole mai evoluati decat ei.

Precum am mentionat anterior, olimpiada de limba engleza este un concurs prestigios la care se sustin 3 probe: proba scrisa (care a constat intr-un eseu, o scrisoare si o parte de gramatica), proba auditiva (sau listening) si proba orala (speaking). Tin sa spun fara falsa modestie ca obiectivul meu a fost sa termin cu o medie onorabila, de preferinta peste 9, iar la probele de listening si speaking am obtinut 9,16 respectiv 9,25. Dar punctul meu forte este proba scrisa, iar dupa sustinerea ei, speram la cel putin un 9. Insa, la afisarea rezultatelor, ce sa vezi iau 8,10. Bineinteles, suparat, m-am dus sa depun contestatie. Si nu am fost singur, ci impreuna cu alti 150 de elevi in aceasta situatie.

Trebuie sa spun ca inainte sa depunem contestatie, aveam dreptul sa ne revedem lucrarile intr-o sala unde se afla si comisia care le corectase, formata din 2 tanti. Si acum pica trasnetul. Intru. Observ ca o tanti imi daduse 8.60, iar o tanti 7,60. Doamna cu 8,60 ia cuvantul, in timp ce cea cu 7,60 tace malc. Si mi se spune asa: eseul a fost bun, ai pierdut decat 60 de sutimi. Scrisoarea a fost aproape perfecta, ai pierdut 50 de sutimi. In timp ce la partea de gramatica ai gresit doar propozitii, si anume 30 de sutimi. Ceea ce intr-adevar era un 8.60 meritat. Dar doamna cu 7.60 continua sa taca. Isi da seama ca de fapt voia sa-mi dea tot 8.60, insa nu stie sa adune. Se roseste si ma priveste cu mila, in timp ce eu o priveam patrunzator, cu fata rosie de furie. In final, imi intinde o foaie si imi zice: "Chiar vrei sa depui contestatie?" "Normal ca vreau" o intorc eu, aproape iesit din pepeni. Raman perplex. Adica mi se fura 50 de sutimi pentru ca greseste o profa la adunare? Din pacate nu pot sa va reproduc ceea ce imi trecea prin minte, altfel s-ar putea inchide acest blog la care tin enorm. Plus ca media mea de 8.84 trebuia deci sa fie un 9.01, ceea ce ar fi insemnat obiectiv realizat.

Seara aflu vestea mult asteptata: la contestatie s-a intamplat ceva. Domnii din comisia de recorectare, furiosi ca trebuia sa corecteze 150 de lucrari, au scazut la toata lumea notele, sa ne invete ei minte sa ne mai punem contra sistemului. Si ma trezesc cu un 7.85 de toata frumusetea. Dar ma simt bine. Sunt fericit. Ma gandesc cu bucurie la clipa in care noi, generatia tanara vom veni la putere si vom trimite aceste specimene in desert. Plus ca prietena voastra Alina, si-a schimbat 8,35-ul intr-un frumos 7.77, soarta impartasita si de alti aprox. 100 de elevi. Asa s-a consumat si aceasta blestemata editie de olimpiada nationala, in care la un moment dat eram pe locul 56, dupa prima corectare, si acum habar n-am pe ce loc sunt, pentru ca nu ma intereseaza. Pentru ca, pentru prima oara, am vazut un concurs in care combatantii nu concureaza intre ei. Concureaza cu minciuna, lasitatea si nesimtirea. Si sunt mandru ca am facut parte din acest grup. Fiindca pentru prima oara cand am urat "succes" unui oponent inainte de o proba, am vorbit din inima, nu din obisnuinta.

P.S. Am castigat totusi ceva din aceasta experienta, de fapt mai mult chiar decat primul loc. Am avut onoarea sa dau mana cu Mosu, chiar la pub-ul lui din centrul Ploiestiului. Si este un om super. Mi-a urat succes. :D Hai ca am ajuns o celebritate, la naiba!

Iar nu am mai scris de mult pe blog

Si de data asta de vina e numai si numai punctul 2. Adica nu am mai scris pentru ca am preferat sa mananc salata de boeuf (daca asa se scrie) si carnati si friptura si tort si prajituri si o gramada de alte chestii si sa stau ca o balega in pat toata ziua si sa ma uit la parangheliile de la TV. Acum, as putea sa fiu nesincer si sa zic: "dar vai, ma duc la olimpiada la engleza si la fizica si lucrez cate 5 ore pe zi la fiecare, ca sa nu cumva sa le dezamagesc pe doamnele profesoare, trebuie sa reprezint scoala cu mandrie si sa demonstrez eului meu interior ca pot, ca nimic nu ma retine din calea inaltarii mele intelectuale pana la bolta cereasca sau chiar mai sus (daca e ceva mai sus de bolta cereasca)". Deci puteti sa dati vina pe mine pentru aceasta transformare intr-un produs animalier necomestibil prabusit pe un fotoliu, dar deh...astenia de iarna :)