Daca data trecuta am scris fara inspiratie, dar cu obligatie (am facut si o rima), acum chiar simt nevoia sa va impartasesc cateva intamplari care este, si anume, absolut fabuloase. Si, deoarece atunci cand am postat la comanda, am repurtat un urias succes in randul celor 3-4 cititori ai mei, acum probabil ca urmeaza ceva dezastruos, asa ca, daca ati ajuns cu cititul pana aici, e deja prea mult si va sugerez sa dati pe goagle si sa cautati altceva mai bun de facut. Totusi, din respect pentru cutezatorii care indraznesc sa lectureze mai departe, o sa va prezint, lung si pe ocolite, faptele petrecute de la ultima mea publicare.
Incep cu un subiect mai cunoscut in randul a vreo 3 din cei 4 cititori ai mei (sper ca am atatia) si anume faptul ca ni s-a oprit accesul la statia radio din liceu, pe motiv ca unele melodiile emise aveau tenta sexuala. Ceea ce este absolut penal (scuzati expresia) reprezinta faptul ca expresia ce a pus scoala pe jar era "atinge-ma, ia-ma in brate". Probabil ca membrii consiliului au pornit pe urmele CNA-ului, incadrand melodia la "limbaj vulgar si licentios". Privind jumatatea plina a paharului, ma bucur ca melodia nu a cuprins scene de "nuditate fara conotatii sexuale", ca altfel, Guiness World Records scria pe noi. Si ca sa intaresc ideea de nedreptate, voi cita din minunatul meu coleg Shadow, care a spus o vorba mare: "Astia ne opresc muzica pentru o atingere, da' noi am avut de citit pe vacanta povestiri cu popi porno ("Decameronul" pentru necunoscatori) si nu s-a mai sesizat nimeni" (Shadow, sa nu dea dracii sa imi ceri bani pe drepturi de autor, ca ma supar si...sterg citatul).
Mai important pentru mine este ca, in ultima saptamana, am devenit "from hero to zero" in sanul (ups, sper sa nu citeasca vreun profesor, ca uite-acus ma trezesc cenzurat) familiei mele. Si asta, pentru ca am dat dovada de o crasa prostie (Guiness, sunteti pe-aici?) si am dezvaluit taticutului meu drag ca am copiat un exercitiu la lucrare la matematica. In lista de apelative ce mi-au fost adresate, se regasesc "oaie neagra", "rusinea familiei", "mediocrul clasei" precum si "hotul" (bine ca nu infractorul deosebit de periculos). Bineinteles ca, in acest moment, sufar in tacere (asta a fost o ironie-pentru cei care nu ma cunosc, nu sufar in tacere) cu gandul la pata de neimaginat (nu poate fi scoasa nici cu Domestos, nici cu Vanish) adusa de catre mine numelui pana acum nepatat (nu am gasit urme de Vanish-acum le verific pe cele de Domestos) a familiei mele.
De asemenea, saptamana asta, alaturi de colegii mei, am primit o palma de la bunul Dumnezeu. Intamplator, pe un site, am gasit unele poezii ale domnului prof. de romana al clasei noastre. Se intelege ca poeziile au constituit sursa de rasete pentru noi ceva timp, mai ales ca ele contineau expresii precum "eu sunt balega din drum al vacii sacre" si "sunt alchimistul imputit cu dintii gaunosi". Ba, mai mult, atunci cand am aflat ca don' prefesor (ca sa citez dintr-un fost coleg analfabet) va lipsi pentru 2 saptamani din motive medicale, ne-am bucurat, crezand ca vom scapa de orele de romana si ne vom duce und' ne place (acum citez dintr-un viitor popa). Insa niciun rau nu ramane nepedepsit, astfel ca ne-am pricopsit pe cap, intr-o proasta zi de miercuri, pentru 2 ore, cu o alta doamna profesoara, care ne-a intrebat o gramada de chestii pe care, desigur, nu le stiam. Concluzia mea personala a fost ca "Doamna V. este mai plictisitoare decat insasi plictiseala", fraza cu care multa lume a simpatizat. Ceea ce nu stiam a fost ca vineri (adicatelea azi) urma sa vina taifunul (Toma stie), in persoana domnisoarei (nicidecum doamnei) M. Crezandu-ne probabil niste genii ale literaturii, domnisoara (nu doamna) M. ne-a intrebat, rand pe rand, de o multime de carti la care nici cu gandul nu gandeam, d-apoi sa le mai fi si citit. Punctul culminant a sosit atunci cand domnisoara (cu riscul sa ma repet, nu doamna) m-a ridicat in picioare pentru a povesti "Lostrita". Moment fatidic, in care am aflat ca numai Creanga si Eminescu au voie sa zica "mic copil" si sa fie aclamati de oamenii de cultura, strabatuti de fiorul artei" pentru parlitii de noi expresia reprezentand un pleonasm inadmisibil. Asa ca, daca Doamna V. este mai plictisitoare decat insasi plictiseala, cu siguranta domnisoara (nu doamna) M. este singura persoana din lume care face ceapa sa planga. In concluzie, in prezent, cu totii ii purtam un mare respect d-lui profesor, ii uram insanatosire grabnica, ani multi si fericiti, ba unii chiar au jurat sa sara la gatul lui, invaluindu-l cu afectiune, in minunata clipa in care va pasi triumfator pragul clasei noastre. Morala: niciodata nu stim sa pretuim cu adevarat ceva decat atunci cand il pierdem.
P.S. Desi il admir mult pe don' prefesor si ii astept cu nerabdare revenirea la ora, nu m-as supara daca ar mai trage si dumnealui chiulul de cateva ori, de data asta fara inlocuitori, ca au multe E-uri.
vineri, 16 octombrie 2009
sâmbătă, 3 octombrie 2009
Atunci cand toti cere, fa-i fericit
Pentru ca in ultima vreme am fost asaltat de cititori care ma intrebau cand mamitica incalzirii globale mai scriu si eu ceva pe blog, ma simt nevoit sa ma conformez. Cititorul nostru, stapanul nostru. Asa ca, desi a inceput scoala (si o data cu ea rutina) si nu se mai petrece nimic interesant in mica noastra urbe, o sa incerc sa imi manifest abilitatea de, pardon de expresie, a face din rahat bici si sa mai si pocneasca.
Noul an scolar a inceput la fel cum s-a sfarsit vechiul, si anume cu mine chiulind in draci, alaturi de colegi, si cu tata in pragul unei psihoze pe tema revenirilor mele acasa inainte de termen. Conform lui, procesul de transformare intr-un adolescent rebel, obraznic si ticnit a atins apogeul (sa mai astepte el cateva luni, hi hi), pentru ca eu nu mai las botul in jos si nu mai devin pamantiu cand ma confrunt cu racnetele adeseori tribale ale paternului meu parinte, ci dimpotriva. Si aici, imi amintesc de o frumoasa dupa-amiaza, in care ma alaturasem babacului in fata LCD-ului (pentru cei care nu stiti ca am LCD, am LCD, si sunt si modest pe deasupra) pentru a viziona superba emisiune a lui Maruta, la care era invitat Dragos Dolanescu, baiatul nenascut intre Carpati, la poale de munte, al raposatului sau tata, Ion. La un moment dat, pe ecranul LCD-ului (am LCD) a rulat o secventa a unui concert al lui Ion Dolanescu de acum cativa ani, si anume o melodie dedicata lui Dragos, copilul sau nenascut intre Carpati, la poale de munte. Versurile melodiei se refereau la parul blond si ochii albastri si mititei ai invitatului, de pe vremea cand era bebelus. La auzul lor, tata, desi pare o stana de piatra, s-a emotionat si a zis ceva de genul "ce frumos" dupa care m-a intrebat ce parere am despre aceasta dragoste adevarata (o, Doamne). La care eu, pe un ton plictisit, i-am spus: "Fascinant". Partenerul meu de privit la LCD (am LCD), revoltat de atitudinea mea nelacrimogena, mi-a zis: "Normal ca nu te impresioneaza, pentru ca la tine sentimentele trec prin cur"(scuzati expresia babacului). Si, datorita unui moment de geniu, a urmat o scena desprinsa din filmele americane. I-am dat tatalui meu sah mat, spunand, pe un ton dragalas si inocent, "Stii ca te iubesc, tati". Normal ca locul prin care se presupunea ca trec sentimentele mele nu s-a potrivit cu marturia dragostei ce o port, asa ca tata s-a rosit, dupa care a bulbucat ochii ca un peste. Am fost insa salvat de hohotele de ras ale mamei si surorii mele (are si ea o utilitate) care se alaturasera pe parcurs si care au gustat subtilitatea replicii, asa ca babacul, ca sa nu strice momentul, a inceput si el sa rada, desi privirea sa asemeni unui peste a ramas asemeni unui peste pentru o perioada limitata de timp.
Nu mai pot sa consemnez ca eveniment notabil decat faptul ca, in dreptul numelui meu, deja catalogul nu mai este gol. Am reusit sa sparg gheata anul acesta, cu 2 absente la romana si psihologie. Ca sa fiu sincer, as putea sa mai vorbesc despre fotbal, dar, desigur, pe nimeni nu intereseaza ca Dinamo a luat-o in freza de la Panathinaikos, asa ca nu imi mai rascolesc partea posterioara pentru a imi impartasi cu voi sentimentele.
P.S. Scuzati-ma pentru inactivitate, dar incerc sa postez numai atunci cand am ceva de spus. Sunt un reprezentant al presei libere, asa ca nu scriu la comanda...
P.P.S. ...decat pe bani.
P.P.P.S. Am LCD.
Edit: Stiti ce am realizat abia la 2 zile dupa aceasta postare? Pe 3 octombrie blogul a implinit un an. Multumesc mamei, tatei, surorii mele, profesorilor si colegilor mei tampiti care mi-au oferit intotdeauna material jurnalistic. Dar, in primul rand, imi multumesc mie pentru ca mi-am gasit o ocupatie buna pe timp de criza.
Apropo, la exact un an de la nasterea blogului meu, si pe sora-mea a apucat-o febra, asa ca si-a deschis o pagina in care descrie chinurile pe care le indura ea ca sora mai mica (si nerecunoscatoare) de la mine, fratele ei iubitor (http://orezculapte.blogspot.com). Sper ca blogul ei sa fie o sursa de inspiratie pentru toti fratii mai mari care si-au epuizat metodele de tortura.
Noul an scolar a inceput la fel cum s-a sfarsit vechiul, si anume cu mine chiulind in draci, alaturi de colegi, si cu tata in pragul unei psihoze pe tema revenirilor mele acasa inainte de termen. Conform lui, procesul de transformare intr-un adolescent rebel, obraznic si ticnit a atins apogeul (sa mai astepte el cateva luni, hi hi), pentru ca eu nu mai las botul in jos si nu mai devin pamantiu cand ma confrunt cu racnetele adeseori tribale ale paternului meu parinte, ci dimpotriva. Si aici, imi amintesc de o frumoasa dupa-amiaza, in care ma alaturasem babacului in fata LCD-ului (pentru cei care nu stiti ca am LCD, am LCD, si sunt si modest pe deasupra) pentru a viziona superba emisiune a lui Maruta, la care era invitat Dragos Dolanescu, baiatul nenascut intre Carpati, la poale de munte, al raposatului sau tata, Ion. La un moment dat, pe ecranul LCD-ului (am LCD) a rulat o secventa a unui concert al lui Ion Dolanescu de acum cativa ani, si anume o melodie dedicata lui Dragos, copilul sau nenascut intre Carpati, la poale de munte. Versurile melodiei se refereau la parul blond si ochii albastri si mititei ai invitatului, de pe vremea cand era bebelus. La auzul lor, tata, desi pare o stana de piatra, s-a emotionat si a zis ceva de genul "ce frumos" dupa care m-a intrebat ce parere am despre aceasta dragoste adevarata (o, Doamne). La care eu, pe un ton plictisit, i-am spus: "Fascinant". Partenerul meu de privit la LCD (am LCD), revoltat de atitudinea mea nelacrimogena, mi-a zis: "Normal ca nu te impresioneaza, pentru ca la tine sentimentele trec prin cur"(scuzati expresia babacului). Si, datorita unui moment de geniu, a urmat o scena desprinsa din filmele americane. I-am dat tatalui meu sah mat, spunand, pe un ton dragalas si inocent, "Stii ca te iubesc, tati". Normal ca locul prin care se presupunea ca trec sentimentele mele nu s-a potrivit cu marturia dragostei ce o port, asa ca tata s-a rosit, dupa care a bulbucat ochii ca un peste. Am fost insa salvat de hohotele de ras ale mamei si surorii mele (are si ea o utilitate) care se alaturasera pe parcurs si care au gustat subtilitatea replicii, asa ca babacul, ca sa nu strice momentul, a inceput si el sa rada, desi privirea sa asemeni unui peste a ramas asemeni unui peste pentru o perioada limitata de timp.
Nu mai pot sa consemnez ca eveniment notabil decat faptul ca, in dreptul numelui meu, deja catalogul nu mai este gol. Am reusit sa sparg gheata anul acesta, cu 2 absente la romana si psihologie. Ca sa fiu sincer, as putea sa mai vorbesc despre fotbal, dar, desigur, pe nimeni nu intereseaza ca Dinamo a luat-o in freza de la Panathinaikos, asa ca nu imi mai rascolesc partea posterioara pentru a imi impartasi cu voi sentimentele.
P.S. Scuzati-ma pentru inactivitate, dar incerc sa postez numai atunci cand am ceva de spus. Sunt un reprezentant al presei libere, asa ca nu scriu la comanda...
P.P.S. ...decat pe bani.
P.P.P.S. Am LCD.
Edit: Stiti ce am realizat abia la 2 zile dupa aceasta postare? Pe 3 octombrie blogul a implinit un an. Multumesc mamei, tatei, surorii mele, profesorilor si colegilor mei tampiti care mi-au oferit intotdeauna material jurnalistic. Dar, in primul rand, imi multumesc mie pentru ca mi-am gasit o ocupatie buna pe timp de criza.
Apropo, la exact un an de la nasterea blogului meu, si pe sora-mea a apucat-o febra, asa ca si-a deschis o pagina in care descrie chinurile pe care le indura ea ca sora mai mica (si nerecunoscatoare) de la mine, fratele ei iubitor (http://orezculapte.blogspot.com). Sper ca blogul ei sa fie o sursa de inspiratie pentru toti fratii mai mari care si-au epuizat metodele de tortura.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)