Povestiri despre nimic

Dom'le, poate ca nu sunt inzestrat ca multe persoane pe care cu totii le cunoastem, le iubim si le idolatrizam, bineinteles simultan, care ne reprezinta cu mandrie si care sunt modele de urmat (si as putea da ceva exemple, prietenii stiu de ce). Poate ca sunt o specie demna de campanii radiofonice sau, cine stie, un bautor de cola lipsit de autocontrol, dar, daca am si eu o calitate, ingropata intr-un morman de defecte, aceea e ca sunt sincer. Asa ca o sa vorbesc despre nimic, pur si simplu aveam chef sa imi astern ideile intr-o noua postare marca je, sa imi defulez ineptiile intru binele spiritului meu inundat de atatea ridiculitati omniprezente. Si o sa va prezint cateva din sursele frustrarii mele, cu un pahar de cola langa (ajuta intotdeauna) si un pachet cu biscuiti cumparati de la penny, din aceia la tub, cu crema de ciocolata, care sunt febletea mea si de care nu pot gasi in tot orasul (suna aproape comunist).

1. Imi asum toata vina pentru aceasta mare frustrare, pentru ca inca mai sunt destul de idiot incat sa intru pe acel site mizer numit "Salut, 5" (si intrebarea logica este "Who...is 5?") si sa mai si click-uiesc (habar nu am cum se spune corect) toate aplicatiile. Asa ca, astazi, dornic de a ma infrupta din cunostintele cu care ma asalteaza "Salut, 5"-ul, am intrat pe profilul meu scris in bataie de joc (cine nu ma crede sa intre, si sa lase si un comment - am o obsesie cu cautatorii de comment-uri, nu stiu la ce folosesc, asa ca trebuie sa remarcati tenta ironica)(NU VREAU COMMENTURI - pentru cei mai putin inteligenti, iaca si rezumatul parantezei precedente). Si ma asalteaza un mesaj cu "Actualizeaza-ti profilul de flirt". Intai rad vreo 2 minute de ma prapadesc, dupa care, dornic de o noua portie de ras, dau click. Si ecranul imi este inundat de o imensitate, o masa amorfa (adica fara forma), de piei, avand un brat cu care se scarpina in subsolul coloanei vertebrale. Si, ca o bomboana pe coliva, sub un sondaj cu 2 optiuni: "Esti interesat? 1. DA ; 2.NU", absolut sinistru, apare si caracterizarea, facuta de insasi masa amorfa: "Sunt foarte timida, daca vrei sa vorbim, cauta-ma pe ID-ul nu stiu care". Pentru tipii interesati, sa stiti ca "nu stiu care" nu este ID-ul ei, asa am scris eu in loc de puncte-puncte." Imediat dupa, am simtit un chef nebun sa caut o sfoara si un scaun, dar, dupa cum ati vazut in postarile mele precedente, sunt un lenes incurabil, ceea ce mi-a salvat viata.

2. Fotbalul romanesc si echipa mea favorita, Dinamo, cu care tin de la 3 ani si care a ajuns o gluga de coceni. Nu vreau sa comentez, din respect pentru fotbal. Cel ne-neaos.

3. Matematica, materia mea "favorita", care imi ofera sentimente nebanuite. Nu prin problemele ce te duc pe culmi nebanuite, ci prin oferirea ocaziei, unice pana acum, de a spera la o medie de 8 si de a sarbatori fiecare nota de 7 ca pe o victorie de rasunet, spre disperarea familiei. Ceea ce imi place la nebunie, deoarece sa ii aduc la disperare pe cei din jur este unul din hobby-urile mele.

4. Hobby-urile mele bolnave. In capul listei se afla cel mentionat la punctul 3, urmat, in ordine, de hi5, certuri, paruieli si batai la care nu particip, enervat surori si, bineinteles, cel mai sinucigas dintre ele, manifestarea personalitatii mele debordante la ore nepotrivite (ex: ora 9, cand sora mea se uita la serialul ei favorit, ora de dirigentie si ora 7 dimineata, cand lenea-mi inunda centrii nervosi ai bietei mele mame.

Iata ca am reusit, in premiera, sa vorbesc cu succes despre nimic, alaturi de un pahar de cola, acum reumplut, intrebandu-ma cand cineva va sesiza pericolul pe care il reprezint si ma va duce la sectia de Ludovici a spitalului 9.

P.S. L'etat c'est moi!

P.P.S. Sper ca nu ati luat in serios ocarile auto-adresate, toata lumea stie ca eu sunt cel mai bun :) Vive la France!!! :)

Cel mai tare blog din lume

see more Fail Blog

Cea mai bună compunere făcută de mine vreodată

Menționez că această compunere este de fapt o temă de care am uitat complet, facută într-o pauză, înainte de o oră de română. Este cea mai reușită tentativă a mea de a satiriza tot ceea ce mă înconjoară, de la Je și până la Barack Obama. Singura restricție a textului se referea la tema sa, care trebuia să fie "O situație conflictuală". De aici și până la a descrie un scenariu apocaliptic a fost doar un pas. Și acum liniște, începe capodopera.

Confruntare fatală

În vara anului 2378, Pământul, acea imensă groapă de gunoi pe care o vedem atât de clar de pe Marte, cunoștea o perioadă de criză. Prețul imens al petrolului și un nou virus letal, gripa bovină, au făcut ca omenirea să se dividă în două tabere, ce vor susține un război sângeros pentru supremație. După marea mutație din anul 2189, datorată poluării excesive cu prostie, legendarii locuitori ai acestei năpăstuite planete s-au transformat în băiețieni și feterozoide. După o perioadă de bună conviețuire, cele două tipuri inumane se aflau la grea încercare, de părți opuse ale baricadei.

Lupta începe. Băiețienii își folosesc din plin moștenirea străbună și afișează bannere rasiste, în timp ce feterozoidele ripostează prin escadrila "Telefoane". Un amestec de parfum, transpirație și coji de semințe îmbâcsește peisajul. Băiețienii răspund în forță, cu un atac cu mingi de fotbal, dar feterozoidele le evită și apoi le reciclează, folosindu-le drept muniție pentru poșetunurile cu plasmă. Roz.

Băiețienii, mai deprinși cu scheme tactice, deschid jocul pe flancuri și aruncă fumigene cu nicotină și cocktail-uri, fără Molotov, dar cu multă vodcă. Asaltul se dovedește a fi câștigător, deoarece feterozoidele, îmbătate de aromă, scot casetofoanele și decorațiunile florale din imensele hangare și încep dansul. Acest gest este echivalent cu aruncarea prosopului, iar petrecerea de încheiere a tratatului de pace se ține într-un club din Ibiza.

După aceste evenimente, noi, marțienii, am decis să lansăm o bombă atomică, pentru a distruge orice formă de viață ce refuză evoluția. Să ne ajute Dumnezeu să reușim, că altfel ne mănâncă oropsiții de vii.

(Aplauze. Dandanache sărbătorește succesul. Agamiță doarme, că e deja 1:42. Cade cortina.)

Eseu liber fortat: Ce am invatat in clasa a IX-a la limba romana

Deictice, marghioale și
alte povestiri

Ore în șir m-am chinuit să găsesc un titlu "original" acestei culegeri de momente aparent memorabile consumate în timpul orelor de limba română, sau acasă, în fața jerpelitului caiet de dictando, care întruchipeaza perfect vizibila mea aversiune pentru tot ce este mai abstract, mai profund și, culmea, mai înnobilant pentru cuget și simțiri. Oh, scrisul! Ce îndeletnicire spirituală, ce izvor de cunoaștere, ce vis frumos în serile reci petrecute la gura sobei! Literatura îți duce sufletul pe cele mai înalte culmi, îți purifică personalitatea și cerne defectele umane precum vântul cerne norii, precum bunica cerne făina când face prăjituri. Însușiri uimitoare ale divinului dans al semnelor scrise, sorbit din plin în clasa a 9-a. De toată lumea, în afară de mine, care, soi rău, îmi păstrez nota destinsă și zeflemitoare chiar și acum, când doar o pagină ne mai desparte de mult așteptata linie de sosire, și cu toții ne simțim captivi într-un vid infinit, care nu ne permite realizarea ultimului pas al acestei curse infernale spre cunoașterea absolută.

Probabil că o duzină de duzini de liniuțe scrise pe rânduri separate ar fi de ajuns pentru a cuprinde cuantumul de informații acumulate în acest prim an de liceu. Sau poate ca nu. Cert este că nu am de gând să scriu o duzină de citate, fals aducătoare de fiori pe șira spinării, tremur în glas si căldură în inimă. Așa că voi începe cu singura propoziție pe care, probabil, o voi ține minte toată viața. Literatura este doar o mare minciună. Într-adevăr, este genul de citat valoros, pe care cu siguranța nu îl putem găsi în manualele școlare. Însa eu, ca o oaie neagră, pe care sistemul incearcă să o albească, sau, mai bine spus, ca o cioară care nu se lasă vopsită în pur alb de porumbel, o să aduc o completare esențială. Chiar dacă literatura este o mare minciună, nu trebuie să mințim când vorbim despre ea. Precum nu orice melodie a unui artist de top este o mare compoziție, nici orice roman sau piesă a unui gigantic scriitor nu este o capodoperă. Cred că literatura trebuie simțită, nu învațată. Și asta este marea premieră a clasei a noua, dispariția comentariilor de prost gust si îndoielnică valoare, care consumau degeaba o cantitate imensă de pastă de pix, pe care o puteam, mai bine, trimite la sinistrați sau la o casă de copii. În schimb, același sistem, atât de blamat de toată lumea, a reușit sa îndoctrineze până și majoritatea reprezentanților generației tinere. Nu credeam să întâlnesc vreodată un grup de oameni care, dupa lecturarea unui text, sa împartașeasca întru totul aceleași opinii, de genul "Eminescu este un romantic incurabil" sau "Poezia "Prefața" este punctul culminant al operei ludice a lui Arghezi". Eu pot să susțin sus și tare: Eminescu este doar un personaj de o moralitate mai mult decât îndoielnică, o victimă a societății, un om pe care labilitatea psihică și alergăturile după o femeie măritată l-au făcut celebru, dând astfel un alt sens expresiei "Prostia se plătește". E drept, plata a venit la mult timp după moartea sa. În timpul vieții, singura răsplată primită pentru opera lui, ce terorizează și acum generații întregi, a fost o boală cu transmitere sexuală și o atitudine nepăsătoare a "Dulcei lui doamne" al cărui "Emin iubit" era, probabil, sotul ei legitim. Legat tot de orele de limba română, o temă m-a ajutat să dau întâmplator peste o propoziție genială cu referire la fantoma poetului, rămasă să ne bântuie: ”Două icoane mi s-au înfipt în psihic în anii de elevă silitoare de generală, care jumătate de zi repeta la montajul literar-artistic pentru Cântarea României și jumătate tocea comentariul la română pentru treapta întâi: Ceaușescu și Eminescu". Pe această cale, țin să vă mulțumesc pentru că nu ne-ați târât la astfel de evenimente grețoase, organizate în fiecare an, în fatidicele zile de 15. Ianuarie si iunie.

Un alt eveniment, de această dată neplăcut, l-a reprezentat întreaga tevatură creată de o nevinovată glumă, o compunere cu intenții comice și nicidecum războinice. Totuși, din aceasta nu am învațat nimic, așa că voi evita abordarea acestui subiect derizoriu si voi vorbi despre sursa nesecată de note de 10 constituită de dezbateri. Am realizat că nu orice intenție constructivă are o finalitate la fel de constructivă, astfel că, încet, am renunțat să mai iau parte la aceste acest teren de împușcat cifre (sau mai bine zis, numere din două cifre) în catalog. Deși, la început, entuziasmul era mare, ne visam campioni intergalactici și ne duelam ca și cum viața noastră ar fi depins de asta, cu timpul, amânările și ideile confuze erau mult mai des întâlnite decât însași dezbaterile. Mai ales că, de fiecare dată, jocurile s-au făcut în culise: era imposibil ca unul dintre membrii juriului să nu fie în conflict deschis sau în prietenie strânsă cu vreun participant, înclinând decisiv balanța în favoarea uneia sau alteia dintre echipe.

În acest an de studiu, am trăit prin stări contradictorii și extrem de intense. Am adorat orele în care vorbeam despre lumi fantastice și fenomene ce ne depășesc orizontul gândirii, și am urât imposibilele ore în care am întinat un sentiment profund precum iubirea, citind opere de duzină și întrecându-ne în comentarii automate, care sună frumos, dar sunt, în realitate, sortite ridicolului. Am iubit ideile revoluționare, în afară de cea cu urcatul pe bănci, dar am detestat modul deseori deplorabil în care acestea s-au sfârșit. Am admirat stimularea creativității, dar am urât tentativele de a toci, care rămân ca o umbră asupra unor prizonieri torturați ai școlii gimnaziale. Și sunt de-a dreptul încântat că am putut să dau frâu liber gândurilor și să scriu o mulțime de improvizații care, acum un an, îmi păreau născociri autodestructive ale unor elevi sinucigași, nebuni și de-a dreptul cretini în tentativa lor de a își bate joc de extrem de nuanțatele valori morale ale societății actuale. Și am reușit să găsesc un stil propriu, distinct de cel al oricărui dascăl, îmbogațindu-mi totodată vocabularul cu cuvinte precum "deictic" și "incipit", citind mai multe cărți decât am citit în toți cei patru ani anteriori.

Vă mulțumesc pentru acest an, așa cum a fost el, cu bune și cu rele, care mi-a revoluționat gândirea, nu asupra materiei, care înca mi se pare aproape odioasă, cât asupra modului de a face dintr-o materie odioasă una, dacă nu acceptabilă, măcar mai puțin odioasă.

P.S. Dacă dumneavoastră considerați că rândurile de mai sus nu reflectă ceea ce am învățat la limba română în acest an, pot să transcriu tot caietul.

Cugetari nocturne

Este ora 2:36. Stau cu castile in urechi si ascult muzica buna, si nu gasesc o ocupatie care sa serveasca drept "garnitura" melodioaselor sunete ce imi invadeaza in mod intentionat urechile. Nu imi e somn. Sau poate ca imi e. Oricum, sunt de-a dreptul iritat de incapacitatea mea de a savarsi o actiune potrivita cadrului nocturn si muzical. De fapt, eram pana acum 2 minute, pana mi-a venit geniala idee sa scriu pe blog. Tot creditul pentru idee ii apartine unui cantaret indian, a carui melodie o puteti asculta intr-o reclama mai veche a KitKat. Momentan, eu "have a break" si imi...sa zicem "pun la contributie" mintea inspre identificarea unui subiect ideal. Ce as putea oare sa astern pe hartia electronica din fata mea? Sa scriu despre fotbal? Nici asa disperat nu am ajuns. Oare ar fi potrivit sa vorbesc despre scoala...duminica...? (de la o vreme am inceput sa dau in sadism). Nu. Si iata ca, din nou, aceasta fabuloasa arta "care este" muzica ma salveaza. Am cu ce! Exact, as putea sa va povestesc fascinantele si perfectele mele insusiri fizice si morale (ca tot vorbeam despre sadism). Dar as cadea in derizoriu folosind astfel de clisee legate de sublimitatea (o exista cuvantul asta?) trasaturilor mele (scuze pentru umorul lipsit de umor la care recurg, s-a facut deja 2:44). Raman din nou cu ochii in soare, pardon, in laptop. Si aceasta ramanere cu ochii in laptop imi atrage atentia asupra numarului imens de cuvinte cu care inund fereastra asta blestemata (nu de mine, ci de voi, dupa ce o veti citi) (pardon, dupa ce nu o veti citi-cine intra pe un blog sa citeasca ce ma framanta pe mine la 2:45?). Asadar, am rezolvat. Exact la timp: So you're leavin' in the morning... Bravissimo, maestre Collins, nici eu nu puteam incheia mai bine. Ba da, uite ca inchei la fel de bine. Faza cu "I can't stop lovin' you" se indreapta spre blog-ul meu. Ba nu, mai bine s-ar indrepta spre ingeniozitatea mea. Am scris 15 minute fara oprire. Gata, "I'll get my suitcase" si "I'll car myself from aici sa ma culc". Ultima, marca inregistrata.

Acest paragraf il scriu incepand de la 2:51. Ce ironie a sortii! Dupa "I'm leavin' in the morning" vine Pink cu "Please don't leave me". Dar eu ii fac in necaz si plec. Sper sa nu ma mutileze ca pe saracul nene din videoclip.

ONI 2009 (adica olimpiada internationala de informatica)

Da, iata-ma relatand din nou, departe de fata locului, din umila mea camera din Caracal. Nu stiu ce m-a apucat sa va scriu despre o olimpiada nationala, mai ales ca voi, majoritatea cititorilor, nu veti fi prea preocupati de acest articol in care imi expun impresiile despre ceva ce nu poate fi tradus in limbaj manelist si nu poate fi cantat de Guta sau Minune, alias De Vito. Stau ca un dobitoc si scriu despre o chestie care pare foarte profunda, care nu provoaca batai pe stadion, scandari rasiste, limbaj vulgar sau licentios. Dar am invatat o lectie importanta (desi pana acum cateva zile nu ii suportam pe cei care ziceau ca poti invata ceva dintr-o intamplare, deoarece eu nu am invatat niciodata nimic din nimic, decat ca prostia e infinita, dar asta invat in fiecare zi).

Desi firul logic ar indica ca acum trebuie sa continui ceea ce sustineam in afara parantezei, o sa dezvolt prostiile din paranteza. Am fost surprins sa aflu ca, desi prostia e intr-adevar infinita, nu este si omniprezenta (asta suna cam contradictoriu). Deoarece, pentru probabil prima oara, am avut senzatia ca discut cu niste oameni pe care nu ii pot "face" din vorbe. Am intalnit lume cu care sunt pe aceeasi lungime de unda, cu care un dialog nu reprezinta numai un mijloc de socializare, ci si de informare. Am mai invatat ca nu toti slatinenii sunt niste prosti care aranjeaza examene si olimpiade, respirand un aer poluat si mergand pe strazile gri din fata blocurilor la fel de gri ce gazduiesc n sobolani, bineinteles gri, unde 10 < n <100.

Ma bucur ca am putut lua parte la un eveniment unde prostia, rautatea si alte marsavenii infinite (dar nu omniprezente) ale acestei lumi bolnave nu au ce cauta, unde nu exista elevi model***, unde cadrele didactice nu par nebune si dezaxate, participand chiar si la activitati mai putin intelectuale precum tenisul de masa.

Si, in ultimul rand, vreau sa mentionez ca, daca in preziua plecarii spre Galati ma gandeam cu pesimism la participantii la olimpiada de informatica, vizualizandu-i ca pe niste oameni fara viata sociala si asteptand sa ma reintorc in tinutul de bastina, desi inca nici nu plecasem, la sfarsitul evenimentului am inceput sa privesc cu sila plecarea spre Caracal, un loc ce nu imi mai parea normal, ci plin de oameni cu un IQ ce poate fi numarat pe degetele de la o mana.

P.S. Da, si eu am o gramada de prejudecati si imi este rusine ca fac parte din aceasta speta de dobitoci formata, probabil, din 6 miliarde de oameni.

P.P.S. Ati observat ca si in P.S. am expus o prejudecata, la naiba?

Dumnezeu sa binecuvanteze olimpiadele nationale, oaze ale inteligentei^^^ pe Pamant!

***elev,a model-s.m/f; om cu varsta cuprinsa intre 10 si 19 ani, cu creier spalat si caruia ii place sa sarute insistent, mai ales pe plan comunicativ, partile grase, posterioare ale cadrelor didactice.
^^^in limita stocului disponibil.

De ce iubitele sunt numite ingeri

Niciodata nu m-am intrebat de ce fetelor le sunt acordate tot felul de nume de origini zoologice, botanice sau supranaturale. Si am sentimentul ca nici nu voi afla vreodata, oricat as incerca sa patrund acest mister cu mintea mea simpla si masculina. Dar tot ce pot face este sa imi dedic putinii neuroni destinati cugetarilor filozofice acestei probleme si sa incerc sa gasesc o explicatie, fie ea absurda sau incompleta, acestui fenomen din ce in ce mai raspandit in zilele noastre.

Ingerii sunt aproape unanim considerati a fi fapturi paranormale, albe, pufoase si inaripate ce desavarsesc imaginea feerica a raiului crestin. Putini realizeaza insa ca si fortele raului provin tot din ingeri, care, potrivit Bibliei, s-au revoltat, in frunte cu Lucifer, si au format un clan separat. Probabil ca baietii, atat in realitate, cat si in literatura, nu tin cont de acest sens al termenului atunci cand isi alinta jumatatile. Sau poate ca undeva, in subconstient, are loc o conexiune. Totusi, principala dovada a maleficitatii aparentului compliment survine chiar de la o reprezentanta de seama a categoriei fetelor afectate de misoginism. Deoarece, intr-o descriere publica prezenta pe internet, ea mentiona ca loc de nastere "Raiul ingerilor cu aripi negre". Ori singurul loc din acest univers sau dintr-un alt univers paralel sau tangent, real sau fictiv, in care putem (sau nu putem) intalni ingeri cu aripi negre este Infernul, ceea ce oarecum explica originea "caragialeasca" si, mai precis, "marghioalica" a jumatatilor feminine ale perechilor.

Un banc ce inca mai circula pe internet ofera o noua ipoteza asupra alaturarii termenului de "inger" sexului feminin. El mentiona ca, la despartirea unui cuplu, fetele zboara, luand casa si masina. Exista asadar posibilitatea ca presupusul caracter angelic sa aiba legatura cu gingasia si silentiozitatea manifestata in transportul "aerian" unidirectional al anumitor bunuri ce pot varia de la copii pana
la proprietati, autovehicule, bijuterii si animale de companie.

In orice caz, "ingerii" nu trebuie nicidecum sa se simta jigniti de acest apelativ interpretabil. In comparatie cu cuvinte precum "prajiturica" si "bombonica", cu un caracter ofensator pronuntat la adresa unei marimi fizice numita "masa", posibilele
rastalmaciri ale acestui cuvant sunt insignifiante.

P.S. Sper ca va dati seama ca niciodata nu mi-ar fi dat prin cap sa meditez la asemenea baliverne daca nu eram fortat de imprejurari.
P.P.S. Sincer, chiar nu e genul meu.

Take the Magic: The Gathering 'What Color Are You?' Quiz.

O tema sincera facuta intr-un moment in care ma simteam exact precum scrie dupa liniuta explicativa

Copilaria mea – ceva haios, lipsit de sens si in scarba


Copilaria mea a fost o perioada foarte tulbure, un nor asezat deasupra mintii mele intunecate de iluziile desarte ale varstelor mici, de contrastul dintre dorinta de cunoastere si timiditatea produsa de dimensiunile mici ale corpului meu firav si scheletic.
Inceputul scolii, si mai cu seama primele doua clase, reflecta in intregime aceasta etapa a vietii. Si asta deoarece nu imi amintesc nimic legat de acesti ani, in afara de o cadere in dublu axel pe scari si pauzele in care ma iritau grozav elevii mai inaintati in varsta care, folosindu-se de inaltimea lor colosala, ne alungau de pe terenul de sport. Si, bineinteles, nu o sa uit niciodata de repulsia mea fata de doamna invatatoare, care deseori nu acorda recreatii de teama generarii unor posibile conflicte intre noi, vitejii pici de 10 kilograme incluzand articolele vestimentare, si matahalele de clasa a sasea, care se puteau solda cu pierderi in cea de-a doua tabara.
Clasele a treia si a patra au o semnificatie aparte pentru mine deoarece culmineaza cu prima mea participare la un concurs de matematica, terminat cu o victorie rasunatoare, care mi-a lasat sechele si de care imi amintesc cu greata chiar si acum, cand sunt, dupa parerea mamei, ditamai galiganul. Deoarece acest triumf pe moment a cauzat pe viitor numeroase conflicte cu tatal meu avid de matematica, cu care am avut si continui sa am viata grea datorita dezgustului si dezinteresului meu pentru aceasta materie.
Gimnaziul poate fi caracterizat cu usurinta ca un cosmar de patru ani, deoarece, in vacanta premergatoare clasei a cincea, intr-un moment de cretinism incredibil, am rugat-o pe mama mea sa imi fie diriginte. Nici nu stiu de ce am facut-o, dar o mama care sa iti cunoasca orice miscare si totodata orice miscare a colegilor tai nemultumiti nu produce prea multe valuri de popularitate. Ori inceperea vietii constiente are cu siguranta nevoie de acest combustibil numit atentie, care mi-a lipsit din plin in acesti patru ani. Eram doar un copil tembel si sfios, si pana la sfarsitul clasei a opta, cand mi-am reintrodus mintile pierdute in cap si am facut o analiza aprofundata asupra comportamentului meu inacceptabil, cosmarul s-a mentinut in viata mea.
Dar iata-ma acum, elev in clasa a noua, stand in fata laptop-ului meu ultraperformant si facand, plin de sila, ciorna unui eseu la romana, dupa o ora si jumatate in care mi-am stors creierul sa rezolv niscaiva exercitii la engleza, in compania meditatorului meu personal. Iata ca, in sfarsit, imi exprim liber gandurile, alung copiii mai mici de pe terenul de sport (si, ca o paranteza, nu imi explic de ce ar avea nevoie niste tanci de clasa intai, masurand un sfert din dimensiunea portii, de ditamai suprafata de joc, cand ar putea de preferinta sa stea pe bara si sa ne aduca mingile sutate undeva, haotic, pe langa poarta) si blestem afurisita de scoala care ma tine prizonier, cand la ora trei este meci la stadion. Dar nu imi fac griji, scap eu cumva de la ultimele ore!

O prostie

Este in mileniul III intr-o democratie olimpiada de limba engleza. Si sunt mandru ca am facut parte din colectivul de elevi care au muncit luni intregi de zile pentru ca, in sfarsit, sa culeaga roadele muncii lor. Sper ca nu m-ati luat in serios cu ultima parte, pentru ca roadele muncii noastre au constat in tone de emotii nejustificate in atare conditii. Dar sa va las cu cugetarile mele aparent calme si sa trecem la motivul inversunarii mele si a altor 200 de copii care sunt calcati in picioare de, si anume, o mana de distinsi profesori care au pretentia sa primeasca respect din partea noastra, care suntem cu cel putin doua capete mai inteligenti si doua secole mai evoluati decat ei.

Precum am mentionat anterior, olimpiada de limba engleza este un concurs prestigios la care se sustin 3 probe: proba scrisa (care a constat intr-un eseu, o scrisoare si o parte de gramatica), proba auditiva (sau listening) si proba orala (speaking). Tin sa spun fara falsa modestie ca obiectivul meu a fost sa termin cu o medie onorabila, de preferinta peste 9, iar la probele de listening si speaking am obtinut 9,16 respectiv 9,25. Dar punctul meu forte este proba scrisa, iar dupa sustinerea ei, speram la cel putin un 9. Insa, la afisarea rezultatelor, ce sa vezi iau 8,10. Bineinteles, suparat, m-am dus sa depun contestatie. Si nu am fost singur, ci impreuna cu alti 150 de elevi in aceasta situatie.

Trebuie sa spun ca inainte sa depunem contestatie, aveam dreptul sa ne revedem lucrarile intr-o sala unde se afla si comisia care le corectase, formata din 2 tanti. Si acum pica trasnetul. Intru. Observ ca o tanti imi daduse 8.60, iar o tanti 7,60. Doamna cu 8,60 ia cuvantul, in timp ce cea cu 7,60 tace malc. Si mi se spune asa: eseul a fost bun, ai pierdut decat 60 de sutimi. Scrisoarea a fost aproape perfecta, ai pierdut 50 de sutimi. In timp ce la partea de gramatica ai gresit doar propozitii, si anume 30 de sutimi. Ceea ce intr-adevar era un 8.60 meritat. Dar doamna cu 7.60 continua sa taca. Isi da seama ca de fapt voia sa-mi dea tot 8.60, insa nu stie sa adune. Se roseste si ma priveste cu mila, in timp ce eu o priveam patrunzator, cu fata rosie de furie. In final, imi intinde o foaie si imi zice: "Chiar vrei sa depui contestatie?" "Normal ca vreau" o intorc eu, aproape iesit din pepeni. Raman perplex. Adica mi se fura 50 de sutimi pentru ca greseste o profa la adunare? Din pacate nu pot sa va reproduc ceea ce imi trecea prin minte, altfel s-ar putea inchide acest blog la care tin enorm. Plus ca media mea de 8.84 trebuia deci sa fie un 9.01, ceea ce ar fi insemnat obiectiv realizat.

Seara aflu vestea mult asteptata: la contestatie s-a intamplat ceva. Domnii din comisia de recorectare, furiosi ca trebuia sa corecteze 150 de lucrari, au scazut la toata lumea notele, sa ne invete ei minte sa ne mai punem contra sistemului. Si ma trezesc cu un 7.85 de toata frumusetea. Dar ma simt bine. Sunt fericit. Ma gandesc cu bucurie la clipa in care noi, generatia tanara vom veni la putere si vom trimite aceste specimene in desert. Plus ca prietena voastra Alina, si-a schimbat 8,35-ul intr-un frumos 7.77, soarta impartasita si de alti aprox. 100 de elevi. Asa s-a consumat si aceasta blestemata editie de olimpiada nationala, in care la un moment dat eram pe locul 56, dupa prima corectare, si acum habar n-am pe ce loc sunt, pentru ca nu ma intereseaza. Pentru ca, pentru prima oara, am vazut un concurs in care combatantii nu concureaza intre ei. Concureaza cu minciuna, lasitatea si nesimtirea. Si sunt mandru ca am facut parte din acest grup. Fiindca pentru prima oara cand am urat "succes" unui oponent inainte de o proba, am vorbit din inima, nu din obisnuinta.

P.S. Am castigat totusi ceva din aceasta experienta, de fapt mai mult chiar decat primul loc. Am avut onoarea sa dau mana cu Mosu, chiar la pub-ul lui din centrul Ploiestiului. Si este un om super. Mi-a urat succes. :D Hai ca am ajuns o celebritate, la naiba!

Iar nu am mai scris de mult pe blog

Si de data asta de vina e numai si numai punctul 2. Adica nu am mai scris pentru ca am preferat sa mananc salata de boeuf (daca asa se scrie) si carnati si friptura si tort si prajituri si o gramada de alte chestii si sa stau ca o balega in pat toata ziua si sa ma uit la parangheliile de la TV. Acum, as putea sa fiu nesincer si sa zic: "dar vai, ma duc la olimpiada la engleza si la fizica si lucrez cate 5 ore pe zi la fiecare, ca sa nu cumva sa le dezamagesc pe doamnele profesoare, trebuie sa reprezint scoala cu mandrie si sa demonstrez eului meu interior ca pot, ca nimic nu ma retine din calea inaltarii mele intelectuale pana la bolta cereasca sau chiar mai sus (daca e ceva mai sus de bolta cereasca)". Deci puteti sa dati vina pe mine pentru aceasta transformare intr-un produs animalier necomestibil prabusit pe un fotoliu, dar deh...astenia de iarna :)

Oamenii in general, cornuta de eu in special

Cine a zis ca unii oameni nu pot fi cumparati se inseala amarnic. Eu, spre exemplu. Sunt o fire destul de vesela si incerc sa simplific lucrurile cat pot de mult...dar iata ce se intampla cand in joc este o nota si cand nu am chef sa-mi chinui cei cativa neuroni pe care ii am (sper ca mai multi de 2) si sa scriu ceva din suflet. A trebuit sa realizez un eseu la dirigentie (stiu ca suna cam bizar, dar asta e) in care sa scriu despre ceea ce vreau sa fiu. Din pacate, inca nu am nici cea mai vaga idee ce vreau sa fiu (paranteza: totusi, cred ca m-am gandit la ceva: vreau sa fiu cobai la o companie de suc (alta paranteza: CUGETARE: NIMIC CE NU ESTE NEGRU NU ESTE SUC!) revin la paranteza anterioara: adica sa testez noile retete care vor aparea o data cu dezvoltarea tehnicii - inchid si paranteza asta).Bineinteles, primul meu instinct a fost sa cercetez nesecatul izvor de informatii care este internetul, care insa a secat exact cand eram mai insetat de informatii (paranteza: era 8 si jumatate si nu aveam nici un chef sa-mi storc creierul) (paranteza din nou: cred ca am o obsesie cu parantezele astea, oare ce mama parantezelor m-a apucat?). De aceea, am injghebat o chestie pe care mi-e rusine s-o public, - dar ce este blog-ul daca nu un jurnal intim pe care ti-l citeste toata lumea? - asa ca o s-o public.

Vreau sa fiu eu (paranteza - era culmea sa vreau sa fiu tu)

Vreau sa fiu eu (paranteza - idem paranteza precedenta). Dar, pentru a fi eu, trebuie intai sa cunosc pe deplin sensul cuvantului. Nu voi putea fi eu cat timp eu are inca secrete pentru mine. Voi incerca sa ii cunosc toate pasiunile, toate temerile, tot ce are mai tainuit si mai ascuns in adancul sufletului. Si abia atunci, cand toate cotloanele fiintei mele se vor fi contopit, formand un intreg, voi fi un eu de succes, un eu realizat, in eu de care sa fiu mandru. Cand voi atinge aceasta stare, voi putea fi orice. Pentru ca voi fi capabil de orice. Si nu vreau sa fiu un super-erou. Vreau sa fiu eu. (paranteza - constiinta mea e incarcata de aceasta eroare fatala, asa ca in acest moment ma chinui sa-mi smulg parul din cap).

Ca o incheiere: Doamne, iarta-ma ca am putut sa scriu asa ceva si va rog, cititorii mei, scuzati-mi abaterea de la calea dreapta.

M-am saturat

Sa ma duc la scoala in fiecare zi si sa stau 7 sau 8 ore din care dorm cel putin 5. Am ajuns la concluzia ca scoala tampeste mai rau ca telenovelele. Pai cand te uiti la telenovele, poti sa adormi linistit, ca nu tipa Jose Armando si cu cotocarla lui la tine sa fii atent, ca altfel suporti consecintele. Pe cand la scoala, daca, doamne fereste, casc si eu un pic dupa jumatate de ora de termeni precum "telofaza", "ecuatia stoechiometrica", "dezoxiribonucleic" si "baraboante (sau barabule sau ceva care e la matematica da' am uitat ce", sunt apostrofat, ca vezi doamne, ce e cu moleseala asta pe mine, la cat m-am culcat aseara, de ce nu stiu cat face radical din fleosc cub sau in cate plasmide mai mici se divid plasmidele mari sau cum se explica alunecarile de pamant de pe litoralul botswanez sau mai stiu eu ce. Daca tot ne tine scoala asta jumatate de zi in frig ca sa ne umple creierasul nostru plin de circumvolutiuni (care tinde sa devina neted) cu chestii d-astea, de ce nu ne lasa si pe noi o ora sa dormim in liniste. Eventual, poate sa doarma si dl sau dna prof., ca noi nu ne suparam. Cel putin eu. Daca se supara cineva, sa voteze la sondaj si sa lase si-un comentariu, sa stiu si eu de ce aberez. Probabil creierul meu n-a avut din nastere circ. d-astea si acum bate campii, ca sa i se gaureasca si lui neteziciunea si sa fie pe placul creieritelor.

Cum imi fac reclama

Lumea ma intreaba de ce emit mass-uri pe messenger in care o rog (pe ea, lumea) sa intre pe blogul meu si sa le spuna si altora. Am primit o gramada de reclamatii cum ca ii obsedez cu mesajele si sa ii las in pace. Dar la posibilitatile unui elev de clasa a IX-a, ii rog pe distinsii mei nervosi sa imi sugereze o solutie mai eficienta. Daca nu sunt capabili, ii rog sa nu imi mai macine nervii cu opiniile lor pretioase.
Asa ca daca stiti vreun mod de a expune chestia asta numita blog intregii lumi mondiale (asta a fost intentionata) va rog sa-mi spuneti si mie, ca nu prea ma pricep eu la d-astea cu marea retea cibernetica si cu pascali si cu ce ++ vor ei. Multumesc anticipat.

Mea culpa...

...daca asa se zice ca nu prea ma pricep la limbile astea ciudate. Imi pare rau pentru putinii mei cititori ca nu am mai postat nimic nou in ultima vreme, dar sa stiti ca am motive intemeiate. Argumentele mele ar cam fi urmatoarele:

1. Scoala asta ma sufoca. Deci vin acasa la 3, mananc, se face 3 jumate, si ma pun in pat, cu gandul sa stau si eu jumatate de ora sa-mi odihnesc oasele ostenite. Dar adorm instantaneu, din cauza efortului sisific (daca exista termenul, daca nu, ar face bine sa existe) de dimineata. Si dorm...si dorm...si ma trezesc abia pe la 6 jumate. Constat ca am o multime de teme, dar mi-e o lehamite... ca nu m-as apuca nici batut. Mai stau pana la 7 sa ma trezesc de-a binelea...ma spal etc. si ma hotarasc sa deschid traista cu orori (adica ghiozdanul) sa vad ce lectii infernale despre nucleotide si plasmoderme si cromonemate mai am (nici eu nu stiu ce-s astea...da asa scrie pe la mine prin caiet). Ma apuc, plin de sila, de temele care imi iau cam 3 ore, asta prefacandu-ma ca nu vad niste exercitii pe la mate si ca nu stiam ca trebuie sa rezolv niste probleme la chimie. Se face ora 10 si trebuie sa invat. Dar nu m-as apuca decat impuscat, si cum nimeni nu vrea sa ma aiba pe constiinta, nu ma mai apuc. Mananc de seara, ma odihnesc jumatate de ora in fata televizorului si ma culc, sa nu cumva, doamne fereste, sa fiu obosit dimineata urmatoare in infern si sa nu pot sa-mi urc bolovanul pana-n varful pantei. Asa ca nu prea am cand sa scriu pe blog...decat in week-end, cand am o multime de teme, basca lucru voluntar pentru olimpiada la engleza...si unde mai pui ca nu sunt nici platit pentru toate astea...si cand vad o gramada de tipi care stau 2 ore pe messenger la biroul lor personal si le pica mii de euro in cont...in fine, ma apuca disperarea. Deci intelegeti ca nu am timp pentru blog, asa ca nu va asteptati la zeci de articole pe zi...sau asteptati-va, dar veti astepta in zadar.

2. Am o lene cronica. Bine, asta se leaga oarecum de punctul 1, dar lenea asta e mostenita, probabil, din vremea dacilor, ca nu-mi amintesc vreo zi din viata in care sa nu-mi fi fost lene. Probabil, cand eram mic, mi-era lene si sa molfai suzeta, dar asta nu va intereseaza. Dar asta e...ce, parca voua nu va e lene. Eu macar imi expun ideile pe blogul asta amarat si ma chinui sa vorbesc civilizat despre plasmoderme si cromonemate si ce am mai zis eu mai devreme, cand as putea sa le injur o zi intreaga si sa nu ma satur, asta ipotetic, ca mi-e lene sa injur o zi intreaga cand pot sa imi ocup timpul cu ceva mai interesant, adica sa dorm sau sa beau cola pana imi vine rau.

Sper sa ma intelegeti...da' daca sunteti voi asa grozavi vreau sa vad ce stiti sa faceti cu tastatura...sunt chiar curios ce opinii aveti...da' acu' sa nu-mi ziceti ca sunteti supermani sau altceva, ca va dau o kriptonita peste ochi de nu va vedeti.

Concluzii la cele doua compuneri

1. Ambele compuneri exagereaza mult anumite caracteristici de comportament, asa ca probabil acest blog va ajunge intriga celui de-al treilea razboi mondial.
2. Daca si fetele si baietii ar fi asa cum scrie in cele doua texte, probabil ca lumea ar fi fost distrusa inca din timpuri preistorice, cand cele doua sexe si-ar fi tras maciuci in cap pana ar fi disparut de tot.
3. Eu, ca baiat, nu stiu ce ne-am face fara fete, dar probabil ele nu vor fi atat de generoase si vor spune ca fara noi, s-ar fi instaurat pacea mondiala si lumea ar fi inflorit continuu.
4. Ca frate, pot afirma ca, fara fete si surori, notele baietilor la desen ar scadea considerabil, cu procente variind intre 50 si 90 la suta.
5. Daca nici fete, nici baieti n-ar exista, atunci probabil ca acest blog n-ar mai fi luat fiinta, pentru ca je, creatorul lui, nu s-ar mai fi nascut si toate aceste subiecte ar fi fost doar praf in ochi inexistenti.

Sa nu mai zica lumea ca am ceva cu fetele

In primul rand...multumesc colegei mele Ana care a facut posibila publicarea acestei compuneri. In al doilea rand...vreau sa stiti ca baietii nu fumeaza...decat daca sunt cazuti in cap. Din pacate, trebuie sa recunosc ca acest procent e destul de semnificativ, dar ma bucur ca nu sunt o parte a lui. Ce scrie mai jos este un raspuns la compunerea mea, si am postat acest text pe blog pentru a vedea ca, pe un blog democrat, toata lumea are dreptul la replica.

Baietii…

Nu se mai termina odata ora asta de romana ca ma adusera la disperare astia cu compunerile lor: ingeri, fluturi, bla bla bla..chestii plictisitoare. Si afara e asa frumos! Merge de un fotbal. Dar pana la fotbal trebuie sa treaca orele.

Nu stiu ce sa mai fac. Mi-e un somn… hmm…guma asta de la creion e asa apetisanta! Ia sa imi antrenez putin maxilarele.

Dupa ce termin de macelarit guma creionului o pun de un “x si 0” cu colegul, in scopuri amicale. E la fel de plictisit ca mine.

In sfarsit se suna, e pauza. Ies in curtea scolii si ma apuc de treaba. Bat niste pici de clasa a II-a si ce adun de la ei imi ajunge pentru un pachet de tigari. Sunt asa stresat ca as putea fuma 10 fara oprire.

In cele din urma se termina si persecutia zilnica. Ma doare creierul. Ajung acasa, imi iau o bere din frigider, ca nu e mama acasa sa ma bata la cap, si ma bag la meci. Joaca echipa mea preferata “FC Cazuti-in-cap”. Sunt extraordinari.

Si cand imi e lumea mai draga ca daduse Schiopu gol, ma suna gagica-mea. Parca nu i-as raspunde. Hai totusi….

• Da!

• Buna iubitule! Ce faci?

• Ma uit la meci!

• Ne vedem si noi mai tarziu?

• Ma duc cu baietii la fotbal.

• Dupa fotbal ce faci?

• Ma uit la Wrestling. Se bate Servetel cu Lavetica. E foarte important.

• Of..mi-e dor de tine..

• Hmmm.. Ma lasa bateria la telefon, nu mai pot sa vorbesc.

• Ok, iubitule sa stii, ca te…

...i-am inchis ca deja devenea stresanta.

Ies pe balcon sa fumez o tigara. Trec doua blonde prin zona si le fluier. Arata super bine! Ma fac badaran. Badaran? Eu nu sunt badaran! Sunt doar…baiat.

Pentru analfabeticieni

Gramaticala

---

Intr-o balta neagra,
Patru ochi luceste.
Ce sa fie oare?
Cred ca e doi peste.
___

Pe un camp cu viorele
Crestea numai ghiocei.
Si-a venit mandrele mele
Si le-a cules ei pe toti.
___

Creste iarba, iarba deasa
Perpendicular pe casa
Vine calul si o paste
Alta iarba se dezvolta
___

Tara mea cu rauri multe
Si cu frunze si cu flori
Ai in tine-o populatie
De mai multi locuitori
___

Si din bolovani cu apa
S-au format inspre apus
Muntii tai de incretire
Orientati cu varfu-n sus
___

Trece lebedele-n zare.
Eu ma uit, ele dispare... 

De ce e mai bine sa fii fata

In primul rand, habar n-am de ce e mai bine sa fii fata...probabil ca daca as intreba una mi-ar raspunde simplu "d-aia". Dar, pentru ca am si fete printre cititori, o sa puteti citi

15 motive pentru care e mai bine sa fii fata

-pentru ca putem sa ne aratam fricoase fara sa rada nimeni de noi

-pentru ca vara ne putem imbraca in haine stramte si mulate fara sa se spuna despre noi ca suntem altfel...

-pentru ca baietii sunt atat de usor de "citit"

-pentru ca putem sa ascultam muzica siropoasa fara sa rada nimeni de noi

-pentru ca avem si altceva de vorbit in afara de fotbal si masini

-pentru ca nu trebuie sa facem noi primul pas

-pentru ca nu o sa avem chelie cand o sa imbatranim (de unde stiti?)

-pentru ca putem sa purtam parul lung fara sa se ia profii de noi 

-pentru ca nu ne ia nimeni peste picior daca ne aratam sentimentele pe fatza 

-pentru ca baietii cad mereu in plasa cand facem pe neajutoratele

-pentru ca femeile traiesc mai mult decat barbatii (nu si daca le omoara barbatii)   

-pentru ca un suras dulce si un fluturat de gene poate deschide fara probleme orice usa din lumea barbatilor

-pentru ca datorita fardurilor putem arata in orice zi altfel

-pentru ca nu trebuie sa parem intotdeauna cool (nici n-ati putea) 

-pt ca putem face trei chestii deodata: sa vorbim la tel, teme si sa ne uitam la tv

Parodie pt simpatica mea colega danielynn

Sper sa nu se supere pt asta...ii respect opinia si stiu ca nu se incadreaza in acel tipar...danielynn si-a spus parerea si pt asta...voi posta si eu un text...umil si inofensiv:

Arta de a trai

Cu dulcea viata nu te pune...Te va invinge intotdeauna...e rapida si facuta anume sa nu doara deloc...Te incanta...iti provoaca repulsie cu vorbe acide...Iti ia din carca un destin mult prea mic pe care il poti duce...si mult prea usor...si nu doare mai deloc...un suflet o poate suporta cu usurinta...ba chiar mai bine...Sunt o gramada de lucruri mai destrucitive decat sa traiesti...sa treaca timpul repede...sa te bucuri...plin de forta sa incerci sa-ti bagi coasa mortii in c(pardon, inima sangeranda) si sa realizezi ca oricat ai incerca vei trai...sa te bucuri de fiecare sentiment care te incearca...sa incerci sa inoti pentru a-ti dezvolta musculatura si sa te doara mainile de parca ai dat cu sapa...si tot fara succes...nu cresc muschii astia deloc...caci va fi si mai usor cand ajungi la mal...caci te hranesti cu iluzii si tot ceea ce hidrateaza organismul... si vei ajunge sa implori sa-ti dea careva o Cola...cu toate ca nu ti-e sete...te vei usca...(pai daca bate soarele,poti sa te si bronzezi)...va seca si ultimul strop de apa care ti se prelinge pe trupul tau suav...(mah da soare mai era)...si ultima picatura o vei da jos cu degetul...dar tot te va fi udat...un gust de Cola...si cand in sfarsit vei fi pe punctul de a ramane in viata vei realiza ca toate astea nu s-ar fi intamplat daca ai fi ramas in fata televizorului...ochii aceia te vor mangaia pentru prima oara...iti dau puteri...si vei inceta sa mai te vaiti...atunci vei inceta sa mai bei cola pentru ca tii la dieta...

Aceasta este o parodie a textului "Arta de a muri" de pe blogul danielaanghel.blogspot.com...pe care va invit sa il accesati...acest blog este poate opusul lui...vesel, concis si intr-un limbaj familiar...dar cine prefera textele filozofice va invit sa urmati modelul meu si sa accesati acest blog :D

De-ale elevilor...repetenti

Asa ceva...nu mai are nevoie de comentarii :D Doar rasete :D

Reactiile starnite de malefica mea compunere

Dupa ce am citit aceasta compunere in fata clasei, au avut loc o serie de reactii in lant (inclusiv intre protoni si neutroni). De pilda, proful meu a zis k e super funny si le-a inchis gura la fetele care sarisera de parca le pusesem o pioneza sub posterior. Tabara cealalta, formata din fete, a zis ca astea sunt niste prejudecati false. Totusi, pentru a vedea cine are dreptate, va voi prezenta un fragment de pe profilul unei revolutionare:

Imi place sa ies cu prietenii in oras, sa navighez pe net, sa vorbesc la telefon, mai multe...daca vrei sa afli tot.......id meu e scris mai sus

Muzică preferată pop...rock....dance..house.cam toate genurile

Filme preferate titanic,tequila cu suflet de femeie,familia bundy,inima de tigan

Emisiuni TV preferate mondenii,suvite cu fitze,shoppingul pasiunea mea,cum se fabrica?,mtv news

Cărţi preferate la medeleni,baltagul,mai multe

Va las pe voi sa comentati.

Profesoara mea de matematica, ce nu stia de compunere, a ajuns la un moment dat la ora la acest subiect, diferenta dintre baieti si fete, printr-o coincidenta. Bineinteles ca fetele au inceput din nou sa faca scandal, chiar in ora, dar d-na profesoara nu le-a luat in seama, ba chiar, neintentionat, a confirmat una din presupusele prejudecati, spunand ca "stiu ca voi fetele credeti ca aveti o inteligenta superioara...". Dar nu e exact ce am zis eu in text? In fine, fetele au inchis gura, fapt savarsit cu o vivacitate iesita din comun.
Aceste reactii sunt insa neimportante.
Cele mai importante sunt spusele voastre, cititorilor mei, care sper ca imi vor da dreptate (daca am) sau ca nu imi vor da (daca nu am). Orice comentariu este binevenit si il voi discuta intr-un articol urmator.

O poezie extraordinara...estetica uratului

Acum cateva zile cautam o poezie pe net. Se numea "De-a v-ati ascuns" si era scrisa de Tudor Arghezi. Personal, va recomand s-o cititi...doar daca sunteti emo s-au v-ati despartit de iubitul/iubita/iubitele voastre. Fiind eu asa pus pe treaba, am dat de o poezie a aceluiasi maret autor (despre care parerea mea s-a schimbat cu 180 grade, adica pentru cei ce sunt prea tineri ca sa stie, e fix pe invers). Se numea "Ion Ion" si a fost denumita de d-l profesor de romana ca fiind "o estetica a uratului" Si nu neg ca e asa. Decat, poate, pe jumatate. Cuvantul "uratului" se potriveste de minune, desi e un pic cam bland. Dupa lecturarea textului, un coleg de-al meu l-a denumit pe saracul arghezi "emo-macelar de ficati" Dar sa nu mai bat campii si sa va scriu frumoasa poezie.

Ion Ion

de Tudor Arghezi

In beciul cu mortii, Ion e frumos.
Intins gol pe piatra, c-un fraged suris.
trei nopti sobolanii l-au ros
Si gura-i baloasa ca de sacis.

Cand cioclu-l ridica-n spinare
Ion parc-ar fi de pamint.
De-l pui poate sta in picioare
Dar bratul e moale si frint.

In ochii-i deschisi, o lumina,
a satului unde-i nascut,
A cimpului unde iezii-au pascut,
A incremenit acolo straina.

Departe de vatra si prins de boieri,
Departe de jalea mamuchii,
Pe trupu-i cu pete si peri
in cirduri sint morti si paduchii.

Va las pe voi sa comentati. Nu sunt eu cel mai priceput critic literar...dar asta intrece orice bariera a unei estetici, fie ea si a uratului. P.S. Salutari pentru Georgiana, cea mai fidela cititoare a mea (si sper ca nu si singura) :D

Discriminari rasiale...cica

La scoala, am primit ca tema sa scriu o compunere din perspectiva unei fete. Bineintzeles, am folosit aceasta oportunitate pentru a parodia anumite insusiri feminine ale zilelor noastre. Acest text este scris cu scopul d a amuza si nu de a insulta lumea. Oricum, nu toate fetele seamana intre ele. Sper sa va delectati cu aceasta compunere, desi populatia feminina a clasei nu ma mai simpatizeaza asa cum (n-) o facea inainte.

O raita prin magazine

Era o dupa-amiaza placuta de vara. Soarele stralucea puternic, dar eu ma plictiseam in casa, in fata televizorului. Deodata, o melodie spaniola imi gadila placut urechile. Pentru un moment, am crezut ca a inceput tenenovela mea preferata, Rosalinda, dupa care am realizat ca este duminica. De ce oare nu o difuzeaza si in weekend? Ce netrebnici! Si tocmai cand Rosalinda era pe cale sa-i marturiseasca lui Jose iubirea netarmurita! Oof! Totusi, ramanea o enigma. De unde se auzea frumoasa melodie? Bineinteles, inteligenta mea dezvoltata a rezolvat repede misterul: prietena mea, Maria, ma suna.
- Alo, Lili! Ce mai faci, draguto? mi se adresa ea.
- Buna, Maria! Of, fata, ce ma plictisesc!
- Da, si eu... si, pe deasupra, mai e si duminica. Astia de la TV chiar nu stiu sa faca audienta?! Si saraca Rosalinda, Miguel a amenintat-o cu moartea, in caz ca isi dezvaluie sentimentele pentru Jose!
- Da, iar Natalia vrea sa i-l rapeasca! Totusi, Rosalinda e puternica, gaseste ea o cale...
- Sunt sigura! Ce zici, nu dam o tura prin magazine?
- Dar e duminica! am combatut eu ideea.
- Hai, fata, ca nu s-or fi inchis toate magazinele... si oricum n-avem ce face, Marian, iubitul meu, se uita la un meci... cred ca joaca Gaz Metan Iasi cu Petrolul Constanta...
- Fata, nu te pricepi deloc la fotbal! E invers, stii ca in Iasi sunt multe masini...ce s-ar intampla daca n-ar avea benzina?
- Ce conteaza? Baietii astia sunt chiar infantili! Oricum, ce zici, ne intalnim peste o ora?
- O ora jumatate, fata, stii ce par pretentios am! am contrazis-o.
- Bine, bine... ai dreptate. Te pup!
- Pa!
Peste o ora jumatate, eram la brat cu prietena mea, prin centrul orasului. Deodata, privirea mi-a fost furata de o poseta roz, aflata intr-o vitrina. O mai vazusem undeva, dar nu stiam unde.
- Britney! am exclamat eu.
- Da, ai vazut ca s-a ingrasat? Si parul ei... i-ar sta mai bine cu coada... cocul ala o face sa para scunda...
- Nu, nu asta! Uite acolo, poseta roz. Nu e identica cu cea a lui Britney din videoclipul cu Justin Timberlake?
- Da, el e superb in compania ei... pacat ca e insurat, cate fete sufera din cauza asta... Ooo, ai dreptate! Ce trendy e! Trebuie s-o am!
- Si eu... trebuie sa o luam... numai de-ar avea doua!
Temerea mea s-a dovedit a fi adevarata: nu mai era decat una. Nici una din noi nu voia sa renunte, si astfel a inceput cearta. Prietenie, dar cand e vorba de moda...
- Ai destule posete, sclifosito! i-am zis eu, iritata.
- Uite cine vorbeste! Sau poate vrei sa-i spun lui Bogdan ca il barfesti cu toate fetele?
- N-ai sa indraznesti, nemernico! i-am zis, apucandu-i parul cu mainile.
Cel mai mult ma enerveaza la prietena mea ca e tunsa scurt. Dupa ce ca nu e chic, nici nu poti sa o apuci asa cum trebuie...astfel ca n-a avut probleme in a se elibera din stransoarea mea si a-mi prinde frumoasa coada, pe care m-am chinuit s-o impletesc un sfert de ora. Aflata in aceasta ipostaza, am cedat, iar ea si-a insusit acel obiect grosolan, fara pic de stil. Suparate, am pornit mai departe, pana am ajuns la un alt magazin, unde am remarcat o poseta ca cea a Rihannei, la premiile MTV. Fara sa stau prea mult pe ganduri, am luat-o, sub privirea dusmanoasa a Mariei, evident invidioasa pe mine. Am iesit din magazin si am plecat acasa, certata cu fosta mea amica.
Acasa, primul meu gand a fost sa imi sun prietenul, pe Bogdan. Am actionat cu o viteza caracteristica unei feline si am apasat butonul frumosului meu telefon Prada.
- Alo, Bogdan! Ce faci, iubitule?
- Ma uit la meci, sunt un pic ocupat. Nu putem vorbi mai tarziu?
- Ce, astia n-au mai terminat? Stai sa-ti spun ce mi-am luat din oras!
- Iubi, sincer, nu acum. E 1-1 si meciul e pe final. Te sun eu dupa, bine?
- Of,bine. Te pup, pa.
Baietii astia!

Clasa a 2-a: Enigma nerezolvata inca

In clasa a 2-a, stateam in banca cu arhicunoscutul meu coleg, Andrei I. Nu vreau sa public nume p site, sa nu ma trezesc cu injuraturi a 2-a zi la scoala. De asemenea, nu va voi spune nici numele meu, decat daca acest blog va ajunge cel mai tare din Romania. Anyway, sa revenim. Doamna invatatoare strangea parintii in fiecare an si impreuna ne cumparau de Mos Niculae cate o ciocolata, un pachet d biscuiti etc. pe care il gaseam in banca in fiecare an. In anul cu pricina, la o saptamana dupa, eu si colegul meu am gasit in banca o ditamai nuiaua. Ce cauta acolo, nu izbutesc sa va spun. Dar cert este ca noi, ca 2 baietzi inteligentzi (na, v-am spus k sunt baiat) am realizat imediat ca nuiaua ne fusese adusa de Mos Niculae (desi noi eram copii cuminti, nu stiam ce cauta acolo) ce-i drept cu intarziere (la varsta lui, e scuzabil). Asa ca, pe ascuns, la sfarsitul orei, am ascuns nuiaua in geaca de fas (mi s-a rupt in 2 locuri) si ne-am descotorosit de ea pe terenul de sport (suna a CSI, nu???) ca doar nu era sa afle colegii ca suntem copii rai si sa rada ca ne-a adus Mosu' o nuia. 

Acum, rad de cele intamplate, dar mereu ma gandesc (eee, aici am exagerat). Cine pusese afurisita aia de nuia acolo??? Oare Mosu'  chiar exista??? 

Scrieri sinistre pe caietul meu de mate

Acum 1 saptamana, la ora de matematica, d-na profesoara ne-a spus ca numeste problemele mai dificile "ciresici". Cu aceasta ocazie, pe caietul meu de matematica a aparut, in mod bizar, problema urmatoare:

Ciresica are mere,

Ciresel vine si cere.

Ciresica nu se-ndura,

Ciresel vine si fura.

Cate mere a furat

Ciresel neobrazat?

De asemenea, tin sa precizez ca ultima problema grea pe care am primit-o a fost marcata ca fiind "Visina verde". Oare caietul meu a prins viata? :))

Scopul acestui blog

Acest blog a fost creat pt a marca momente amuzante din scoala
...d la 1B...cand eram mici si prosti...si pana la 9A...copii de liceu,
ce mai :D

Jocuri pe miniclip:click pe link!

Panik in Chocoland